Riscuri militare la adresa Republicii Moldova nu există atât timp cât Ucraina reușește să țină armata rusă departe de Odesa și Nicolaiv. O spune președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.
Potrivit șefului Legislativului, lupta Rusiei împotriva Republicii Moldova conține instrumentele unui război hibrid, Kremlinul pactizând cu grupurile criminale organizate pentru a destabiliza situația din țară.
Președintele Parlamentului Igor Grosu spune că Republica Moldova este atacată cu toate elementele unui război hibrid, fiind vorba de corupere electorală, dezinformare și încercarea de a discredita cursul european al țării. Igor Grosu spune că, pentru a-și atinge scopul de a destabiliza situația din Republica Moldova, Moscova a făcut alianță cu fugarii penali care se ascund de justiția națională.
„Pentru noi și pentru toată Europa luptă Ucraina. Atât timp cât îi ține departe de Odesa, de Nicolaiv, noi suntem la adăpost. Dar cealaltă dimensiune, ce ține de războiul hibrid, nu se anulează. Nu ne facem iluzii. Federația Rusă va continua să încerce să destabilizeze situația din Republica Moldova. Noi am reușit să dejucăm mai multe tentative în cadrul alegerilor locale. Se observă o schimbare de tactică a serviciilor rusești, Rusia a devenit mai brutală, vedem mai puțin fard. A bătut palma, pe față, cu crima organizată, cu fugari, cum ar fi Ilan Șor, Vlad Plahotniuc și cu alți reprezentanți ai lumii interlope. Am văzut încercări brutale de corupere a alegătorilor, ceea ce a presupus tranzacții și sume enorme pentru realitățile Republicii Moldova, implicarea televiziunilor. Dar cred că am reușit să dejucăm multe din aceste încercări”, a spus Igor Grosu în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Digi24 din România, citat de IPN.
Igor Grosu mai spune că Rusia și-ar fi schimbat strategia de acțiune în Republica Moldova, apelând la serviciile unor politicieni care anterior promovau interesele Kremlinului.
„Rusia niciodată nu a renunțat la fostele republici din componența URSS. În Moldova, în afară de alianța cu interlopii mai observăm o inovație, e vorba despre așa-zișii proeuropeni, deghizați în proeuropeni, gen primarul general al Chișinăului, care era un înflăcărat promotor al agendei Kremlinului și de ceva ani este mobilizat în tagma proeuropenilor. Și din aceștia mai sunt. Noi explicăm cetățenilor că este o agendă ascunsă care nu are nimic în comun cu procesul de integrare europeană”, a mai spus președintele Parlamentului de la Chișinău.
Ieri, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că a intrat în posesia unor date care indică asupra relansării campaniilor de dezinformare și manipulare cu scopul de a destabiliza societatea și securitatea regională. Potrivit SIS, scopul campaniei de dezinformare este compromiterea relațiilor diplomatice ale Republicii Moldova, în special relațiile moldo-ucrainene.