VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Igor Grosu: PA și CNA vor rămâne entități separate

Procuratura Anticorupție (PA) și Centru Național Anticorupție (CNA) vor rămâne entități separate, nu vor fi comasate. Afirmația a fost făcută de Igor Grosu, președintele Parlamentului în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Șeful Legislativului a precizat că PA se va ocupa de corupția mare și va deveni Direcția Națională Anticorupție. În această nouă instituție ar urma să activeze doar procurori și ofițeri de investigații care au trecut evaluarea externă și extraordinară a integrității.

„Procuratura Anticorupție va deveni acel DNA, generic vorbind, care se va ocupa doar de corupția mare, de dosarele mari de corupție, nu va merge în instanță să reprezinte dosare de sume mici sau cazuri nesemnificative, cum se mai întâmplă, iar CNA trebuie să se ocupe de corupția sistemică și deja în colaborare cu procuraturile municipale, raionale ș.a.m.d”, a spus Igor Grosu.

Oficialul a mai precizat că până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare va fi propus spre dezbateri modul în care va funcționa Tribunalul Anticorupție. Tribunalul Anticorupție este o inițiativă a Maiei Sandu și urmează să examineze cauzele inițiate de Procuratura Anticorupție și sesizările prin care au fost contestate deciziile Autorității Naționale de Integritate, inclusiv cererile de confiscare a averii.

„Angajamentul acesta-i – până la finele acestei sesiuni să fie propus spre discuții publice și să avem o dezbatere referitoare la cum să arate acest tribunal. Este mult de lucru, asta ni s-a spus și la Bruxelles. Ei salută toate procesele pe care deja le-am pornit, se uită foarte atent, ne-au încurajat, ne-au și lăudat, dar au zis că au nevoie și să fie livrate rezultate concrete pe cele 9 condiționalități. Ei ne ajută, ați văzut sistemul de sancțiuni, cred că este fără precedent într-o perioadă atât de scurtă de timp, de la inițiativă până la instituirea mecanismului de sancțiuni cred că 2-3 luni au trecut”, a precizat Igor Grosu.

Potrivit proiectului propus de Președinție, instanța anticorupție va avea 15 judecători, selectați prin concurs de Consiliul Superior al Magistraturii și numiți de președintele Republicii Moldova. Magistrații vor avea un mandat de cinci ani. Instanța își va putea începe activitatea din momentul numirii a cel puțin patru judecători. Dosarele aflate pe rol în alte instanțe de judecată vor fi transferate imediat la judecătoria specializată. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.