VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Igor Grosu, întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Marko Şevcenko: „Drumul nostru comun este de a face parte din marea familie europeană”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Ucrainei, Marko Şevcenko.

Șeful legislativului i-a mulțumit diplomatului ucrainean pentru buna relație stabilită pe durata mandatului său în Republica Moldova.

Au fost patru ani complicați, marcați de pandemie și de un război nemilos al Federației Ruse în Ucraina, însă ne-am unit eforturile și am asigurat pacea și siguranța atât a moldovenilor, cât și a ucrainenilor. În toți acești ani, am reușit să organizăm mai multe evenimente comune cu implicarea deputaților, a oamenilor de cultură, a refugiaților, dar și să votăm legi care să le îmbunătățească șederea ucrainenilor la noi”, a subliniat președintele Parlamentului.

În cadrul discuțiilor au fost trecute în revistă și prioritățile setate pentru perioada imediat următoare.

„Cu certitudine, drumul nostru comun este de a face parte din marea familie europeană”, a mai menționat Igor Grosu.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.