Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, efectuează astăzi o vizită de lucru la Bundestagul Germaniei, unde are programată o întrevedere oficială cu președinta legislativului german, Julia Klöckner. Discuțiile vizează consolidarea cooperării interparlamentare și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
Agenda vizitei mai include întâlniri cu Președintele Forumului germano-moldav, dar și cu reprezentanți ai mediului de afaceri din diaspora moldovenească stabilită în Germania, în contextul promovării relațiilor economice bilaterale și a potențialului investițional moldovenesc.
Totodată, Igor Grosu urmează să participe la Festivalul „Dor Călător”, care are loc la Potsdam și reunește membrii diasporei moldovenești într-un cadru cultural dedicat tradițiilor, muzicii și valorilor naționale.
Vizita marchează o nouă etapă în aprofundarea dialogului moldo-german, atât pe plan politic, cât și în sprijinul comunităților moldovenești din străinătate.
Tags: Igor Grosu, vizită de lucru, Bundestagul Germaniei, diaspora moldovenească, Dor Călător