VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Guvernul va implementa măsuri extraordinare privind creșterea salariilor și pensiilor

Pe fondul creșterii prețurilor, Guvernul va implementa în luna septembrie măsuri de ajutorare a salariaților cu copii și a pensionarilor, a anunțat premierul Natalia Gavrilița în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, transmite IPN.

Șefa executivului a precizat că este vorba de 3 mii de lei ajutor unic în sectorul public pentru cei care au salarii mai mici de 15 mii de lei. 1500 de lei va fi ajutorul unic pentru cei care au pensii mai mici de 5000 de lei. Iar alocația pentru copii va fi majorată până la 1000 de lei pe lună.

„Vom veni în ajutorul antreprenorilor cu compensarea creșterii ratelor de dobândă. Acesta este încă un eveniment care, pe de o parte, să ajute agenți economici, să ne asigurăm că avem locuri de muncă, pe de altă parte, este o măsură care să tempereze creșterea prețurilor, pentru că, luând credite mai scumpe, antreprenorii transferă aceasta în costul produselor”, a explicat prim-ministrul.

Creșterile salariale vor fi de 6% în sectorul public. „Scopul este să creștem salariile pentru cei care au salarii mai mici. În această situație dificilă nu mergem cu creșteri majore pentru cei care au salarii mai mari, decât acolo unde țintit trebuie intervenim, pentru că avem nevoie de expertiză foarte bună”, a spus oficialul.

Majorarea prețurilor este o consecință a crizei economice și energetice mondiale, afirmă autoritățile. Republica Moldova, fiind un stat mic și dependent de resursele energetice importante, depinde aproape în totalitate de situația internațională.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.