VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Guvernul va aloca peste 64 de milioane de lei pentru ajutorarea populației în sezonul rece

Guvernul va aloca Agenției „Moldsilva” 64,2 milioane lei, din Fondul de Rezervă, în scopul neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc comercializat către populație pentru sezonul rece. O Dispoziție în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidate de premierul Natalia Gavrilița.

De asemenea, ministrul Mediului va elabora un Plan de acțiuni pentru aprovizionarea populației cu lemne de foc, aplicabil la nivel central și local.

Membrii CSE au dispus prelungirea termenului de examinare a cererilor pentru eliberarea buletinului de identitate, a permisului de conducere şi a certificatului de înmatriculare a vehiculului, până la cel mult trei luni. În acest timp, vor fi eliberate acte provizorii, cu aceeași forță juridică. Documentele provizorii vor avea un termen de valabilitate de șase luni.

Textul Dispoziției mai prevede prelungirea, până la 30 septembrie anul curent, a termenului de plată de către S.A. „Moldovagaz” a drepturilor de import al gazelor naturale, în scopul asigurării capacității de plată a S.A. „Moldovagaz” față de „Gazprom” pentru gazele livrate în perioada următoare.

Autor

  • Hadarca Natalia

    Producătoare la „Vocea Basarabiei”. A activat la publicațiile „Jurnal de Chișinău”, „Timpul”, „Adevărul”, „Evenimentul Zilei”. A fost desemnată printre cei 10 jurnaliști ai Anului 2011.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.