Autoritățile de la Chișinău sunt pregătite de orice scenariu pentru sfârșitul războiului de agresiune în Ucraina, inclusiv pentru cel mai sumbru final – o eventuală înfrângere a Kievului. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean, care nu a precizat însă care ar fi acțiunile Chișinăului în cazul unei victorii militare a Rusiei în conflictul provocat în Ucraina.
„Republica Moldova, Guvernul are pregătite toate scenariile pentru a acționa, indiferent de final, dar eu sunt convins deja că Rusia a pierdut acest război. Vedem că Ucraina are potențial și motivare pentru a ieși învingătoare. Mulți au avut mari așteptări a contraofensivei ucrainene, însă puțini observă că cele mai importante rezultate ale acestei contraofensive este că Rusia și-a pierdut din influența în Marea Neagră, în comparație cu situația dinaintea contraofensivei. Vedem că, în pofida dificultăților, Ucraina își atinge obiectivele”, a declarat Dorin Recean în cadrul unei emisiuni de la postul TV8.
Contraofensiva pe scară largă a Kievului în sud-estul Ucrainei a început în luna iunie a acestui an, la aproape un an și patru luni de la începutul agresiunii militare a Rusiei în statul vecin. În urma operațiunilor, susținute cu tehnică militară și armament din Occident, forțele ucrainene au reușit să elibereze zeci de localități, în special din regiunile Herson și Zaporojie, ocupate militar și, ulterior, anexate de Rusia, acțiuni ce au fost condamnate și declarate ilegale la nivel internațional.