VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Guvernul a extins termenul de valabilitate a autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița. Decizia CSE

Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) au prelungit, până la 30 septembrie 2022, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”. 

În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița, au fost operate modificări în mecanismul de eliberare a lemnului de foc către populație. Mai exact, a fost extinsă limita de comercializare a masei lemnoase per gospodărie casnică, de la 3 la 5 metri steri, care va putea fi cumpărată în două tranșe. 

Membrii CSE au mai decis că buletinele de identitate provizorii, solicitate prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova, vor fi eliberate fără plata taxelor consulare și a cheltuielilor aferente. 

În contextul liberalizării temporare a transportului rutier de mărfuri dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, autorizațiile de transport rutier internațional neutilizate, eliberate în perioada 01.04.2022 – 30.06.2022, vor putea fi restituite de transportatori, fără aplicarea sancțiunilor.

De asemenea, membrii CSE au abrogat unele prevederi ale Dispoziției din 18 mai 2022, potrivit cărora TVA-ul la exportul și reexportul uleiului de floarea soarelui dezodorizat, inclusiv din Zona Economică Liberă și Portul Internațional Liber Giurgiulești se va face fără drept de deducere.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.