VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Guvernele României şi R. Moldova vor avea o ședință comună la București, în luna aprilie

Următoarea ședință a Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova de colaborare economică, urmează a fi organizată în luna aprilie, la București. Subiectul a fost discutat la 5 februarie de către ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului al României, Ștefan-Radu Oprea, în cadrul unei întrevederii bilaterale.

Comisia mixtă moldo-română servește ca platformă strategică de dialog și cooperare, având ca obiective principale promovarea investițiilor reciproc avantajoase, facilitarea schimburilor comerciale și identificarea de noi oportunități de colaborare în diverse sectoare economice.

Cei doi oficiali au discutat și despre intensificarea schimburilor comerciale, proiectele comune de dezvoltare și digitalizarea serviciilor publice. În acest context, miniștrii au subliniat importanța intensificării schimburilor comerciale între cele două state, în vederea consolidării relațiilor economice bilaterale și a stimulării creșterii economice durabile.

Oficiali au trecut în revistă domeniile prioritare în care Republica Moldova beneficiază de asistență din partea României, reiterând interesul pentru dezvoltarea noilor oportunități de cooperare.

„Totodată, oficialii au exprimat un interes ferm în accelerarea procesului de digitalizare a serviciilor publice în Republica Moldova, recunoscând importanța acestuia în îmbunătățirea eficienței administrației publice și în creșterea transparenței în relația cu cetățenii și mediul de afaceri”, se arată în comunicatul emis de ministerul Finanțelor de la Chișinău.

De asemenea, părțile au reconfirmat angajamentul ambelor țări în promovarea unei colaborări mai strânse, în special în ceea ce privește integrarea europeană a Republicii Moldova.

Menționăm că astăzi la Chișinău a avut loc evenimentul misiunii de afaceri a companiilor din România, organizat de Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham), în parteneriat cu AmCham România și cu sprijinul Ambasadei SUA. Evenimentul s-a desfășurat în contextul deschiderii negocierilor de aderare a Republica Moldova la Uniunea Europeană, în scopul de a reuni asociații de afaceri și companii interesate în valorificarea spectrului de oportunități investiționale oferite de țara noastră.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.