Trei membri ai unui grup criminal organizat din nordul țării, specializat în transportarea ilegală a bărbaților din Ucraina în Moldova, au fost reținuți.
Potrivit Poliției de Frontieră, membrii grupului sunt originari din satele Grimăncăuți și Bulboaca ale raionului Briceni. Doi din aceștia au vârsta de 31 de ani, iar al treilea are vârsta de 28 ani, unul din ei având la activ antecedente penale, de altă natură decât faptele cercetate în acest dosar.
Oamenii legii au fost sesizați în septembrie 2022, de către doi cetățeni ai Ucrainei în privința cărora au și fost direcționate acțiunile de organizare a migrației ilegale. Aceștia au sesizat autoritatea de investigație, după ce învinuiții ar fi încasat a câte 6.500 dolari americani per persoană, fără însă să le presteze întregul set de servicii ilegale promise.
Bărbații ucraineni care intenționau să traverseze ilegal frontiera erau preluați din diferite localități de pe teritoriul Ucrainei și transportați în apropierea satului Grimăncăuți, Briceni. Ulterior, învinuiții îi transportau în alte localități din nordul țării, unde îi cazau pe un termen nedeterminat, pentru facilitarea următoarelor etape infracționale, în scopul tranzitării și părăsirii ulterioare a Moldovei. Potrivit probelor acumulate, membrii grupului – persoane din Moldova și Ucraina identificau potențiali migranți pe care îi transportau pe traseele convenite, apoi îi instructau privind modalitatea de ocolire a punctelor de trecere a frontierei de stat.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora de către de polițiștii de frontieră, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, cartele telefonice, arme de vânătoare, cartușe, automobile și numere de înmatriculare străine. Aceștia au fost reținuți cu sprijinul angajaților „Fulger” și plasați în arest preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS.
Ate circumstanțe se stabilesc.
Imagini VIDEO din cadrul perchezițiilor la domiciliile bănuiților: