VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Georgia interzice exportul și tranzitarea mașinilor din UE în Rusia

Lovitură pentru piața auto din Rusia, care pierde un coridor important de import a mașinilor din Europa. Autoritățile din Georgia au interzis exportul și tranzitarea către Rusia a mașinilor din Uniunea Europeană, transmite Ministerul Finanțelor din Tbilisi.

Restricția a intrat în vigoare de astăzi și se referă la mașinile cu o capacitate cilindrică mai mare de 1,9 litri, la automobilele hibride și la cele electrice.

Din 1 august, autoritățile georgiene au interzis deja exportul către Rusia a mașinilor aduse din Statele Unite. Ambele măsuri sunt legate de cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, introdus de Uniunea Europeană în iunie 2023.

Potrivit Departamentului de Statistică din Tbilisi, după intrarea în vigoare a restricțiilor din august, exporturile de mașini către Rusia au scăzut de 12 ori și s-au ridicat la doar 85 de automobile pe lună.

Chiar și așa, după introducerea restricțiilor, importatorii mari din Rusia s-au reorientat și folosesc deja coridoarele din Iran, Kazahstan și Kîrgîzstan, țări utilizate pentru vămuirea mașinilor europene și americane. Extinderea traseului însă se va răsfrânge asupra prețului final al mașinilor introduse în Rusia, care se vor scumpi cu 5 la sută.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.