VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Furtul anului denunțat de Ucraina: „Rusia a furat între 500 de mii și 800 de mii de tone de grâne”

Ucraina a acuzat Rusia că ar fi furat „între 500.000 şi 800.000 de tone de grâne”, o problemă „foarte sensibilă” abordată la nivel diplomatic şi judiciar, potrivit ministrului adjunct ucrainean al agriculturii, Markiian Dmitrasevici, care a participat prin videoconferinţă la o conferinţă la Bruxelles, potrivit EFE, transmite Agerpres.

„Avem diferite estimări (cu privire la furtul de cereale): de la 500.000 de tone la 800.000”, a indicat oficialul ucrainean.

Viceministrul ucrainean a trecut în revistă dificultăţile cu care se confruntă ţara sa, considerată înainte de război grânarul lumii, pentru a continua să producă şi să-şi exporte producţia în circumstanţele dificile din cauza agresiunii ruse.

Pe de o parte, Dmitrasevici a subliniat că rutele maritime iniţiate după acordul dintre Ucraina şi Rusia, graţie medierii Turciei şi ONU, nu pot fi considerate stabile pentru moment.

Pe „căile solidarităţii”, sub auspiciile UE, pentru a putea transporta cereale pe cale terestră, feroviară şi rutieră, viceministrul ucrainean a subliniat că s-au înregistrat „multe progrese”, în special datorită cooperării Poloniei şi României, care au facilitat reducerea birocraţiei pentru a înlesni tranzitul.

Totuşi, problemele persistă la export, a recunoscut oficialul ucrainean, referindu-se la pericolul reprezentat de faptul că o parte „imensă” a teritoriului agricol al ţării a fost minat.

„Toate posibilităţile noastre de deminare sunt utilizate pentru oraşele şi satele unde trăieşte populaţia, iar a doua fază va fi deminarea terenurilor agricole”, a spus ministrul adjunct ucrainean, care a adăugat că aceasta „nu este singura problemă de securitate” cu care se confruntă producătorii ucraineni, afectaţi de asemenea de atacurile ruseşti de la frontieră sau chiar din teritoriile ucrainene care au fost ocupate.

Pe de altă parte, el s-a referit la deficitul de îngrăşăminte şi a indicat că, în pofida faptului că Ucraina încearcă să producă folosind cantităţi mai mici din aceste substanţe, există riscul ca în sezonul următor să fie între 30% şi 60% mai puţin terenuri cultivate.

Conferinţa asupra securităţii alimentare, desfăşurată la Clubul de presă din Bruxelles, a abordat impactul invaziei ruse în Ucraina asupra securităţii alimentare globale, notează EFE.

Printre participanţi a fost şi preşedintele şi director executiv al producătorului global de îngrăşăminte EuroChem, Samir Brikho.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.