VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

FOTO/ Un autocar cu moldoveni care mergeau în vacanță în Bulgaria s-a lovit de un TIR: 22 de răniți

Planul roşu de intervenţie a fost activat în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Brăila, după ce un autocar cu 73 de persoane din Republica Moldova, care mergeau în vacanță în Bulgaria, s-a ciocnit cu o remorcă de TIR oprită pe marginea drumului.

Accidentul s-a produs între localităţile Însurăţei şi Bărăganu. 22 de persoane au fost rănite, printre ele fiind și copii.

Potrivit ISU Brăila, accidentul a avut loc imediat după miezul nopţii. La ora 00.40 a fost activat  Planul rosu de intervenţie.

La fața locului au fost trimise ambulanţe din Brăila, Galaţi si Ialomiţa, dar şi două autovehicule transport victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi. Dalia State de la centrul Infotrafic a declarat la Digi24 că autocarul mergea spre destinații de vacanță din Bulgaria, scrie presa română.

În zona localității Însurăței s-a ciocnit cu remorcă de TIR staționată, dar semnalizată corespunzător. TIR-ul mai fusese implicat și ieri într-un accident. Pentru că remorca este încărcată cu cereale, nu a putut fi dusă de la fața locului, așa că a fost trasă pe marginea drumului, dar semnalizată urmând ca azi să fie dusă din zonă, a spus Dalia State. 22 de persoane au fost rănite, printre ele fiind și copii.

Unele sunt rănite grav, altele au leziuni ușoare, toate fiind evaluate medical. Răniții au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Brăila și la UPU Slobozia.

Traficul în zonă este blocat total și sâmbătă dimineață, pentru că se fac cercetări și pentru că au fost multe persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Celelalte mașini au fost redirecționate spre rute alternative.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.