Medicul-șef al Secției consultative a IMSP Spitalul raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore în urma unor ample percheziții desfășurate în această dimineață de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din municipiul Chișinău.
Potrivit CNA, ancheta vizează mai multe dosare de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență, legate de eliberarea ilegală a certificatelor medicale pentru conducătorii auto.
În aceste cazuri ar fi implicați membri ai Comisiei narcologice speciale, ai Comisiei medicale a conducătorilor de autovehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, precum și ai Comisiei speciale de evaluare a capacității psihice.
„Potrivit circumstanțelor stabilite până la acest moment, președintele/membrul comisiilor menționate, instituite în cadrul IMSP Spitalul raional Șoldănești, care deține concomitent funcția de medic-șef al Secției consultative, ar fi acționat sistematic și de comun acord cu alți medici din cadrul instituției în vederea eliberării ilegale a adeverințelor medicale fără ca titularii acestora să fie supuși examinărilor medicale obligatorii. Acesta ar fi pretins, acceptat și primit personal sau prin intermediari mijloace bănești ce nu i se cuveneau, în sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei”, se arată într-un comunicat al CNA.
Astfel, astăzi, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară circa 30 de percheziții în municipiul Chișinău, raionul Șoldănești și raionul Rezina. Acțiunile au loc la domiciliile, birourile de serviciu și mașinile persoanelor vizate, în scopul documentării faptelor de pretindere și primire a mijloacelor bănești necuvenite pentru eliberarea adeverințelor medicale.
Medicul-șef al Secției consultative a IMSP Spitalul raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore.









