VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

FOTO/ Mii de arme de foc scoase din circuitul civil au fost distruse prin topire

Peste 1300 de arme de foc scoase din circuitul civil au fost supuse distrugerii prin topire. Acțiunea a avut loc cel de-al 8-lea exerciţiu organizat și desfășurat la 24 mai de Inspectoratul General al Poliției (IGP), cu sprijinul UE și PNUD.

Potrivit oamenilor legii, evenimentul a fost organizat și desfășurat în scopul consolidării stabilităţii în regiunea Europei de Sud-Est și reducerii amenințării proliferării armelor mici şi armamentului uşor în Republica Moldova.

Arsenalul de arme distruse include arme de vânătoare și tir sportiv, arme cu glonț, arme pneumatice și de semnalizare, arme neletale (pistoale cu gaz și bile de cauciuc), arme artizanale și improvizate. 

„Toate acestea au fost retrase din circuitul civil, deoarece starea tehnică nu corespunde cerințelor esențiale de securitate, sunt deteriorate, inutilizabile, cu modificări neautorizate în construcție, păstrate ilegal, depistate fără stăpân, confiscate sau predate benevol”, precizează IGP.

În ultimii 5 ani au fost depuse eforturi consistente pentru îmbunătățirea managementului SALW în Republica Moldova, prin crearea unui nou registru de stat al armelor, operaționalizarea mecanismului de marcare a armelor, construcția unui depozit de păstrare a armelor ridicate din circuitul civil, precum și cele ridicate de către Poliție și instituirea camerelor de păstrare a corpurilor delicte în Bălți și Cahul. Toate cele relevate supra sunt realizări înregistrate cu suportul financiar al partenerilor noștri strategici, care susțin eforturile noastre de dezvoltare și aliniere la standardele UE” a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Primind statutul de țară candidată, reafirm angajamentul UE de a sprijini în continuare Republica Moldova în consolidarea securității, a rezistenței sale, inclusiv prin lupta împotriva traficului de arme. Luând în considerare impactul agresiunii militare nejustificate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și lecțiile identificate și experiența din situația post-conflict din Balcanii de Vest, este esențial să ne intensificăm eforturile comune și să continuăm prevenirea deținerii ilegale, traficul și folosirea abuzivă a armelor de foc în beneficiul tuturor femeilor, bărbaților și copiilor din țară”, a subliniat Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova.

Exercițiul a fost realizat datorită suportului financiar în valoare de circa 10 000 de euro, acordat de către Uniunea Europeană, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, Biroul de control pentru Europa de Sud-Est și de Est asupra armelor de calibru mic și a armamentului ușor (SEESAC).

Acest eveniment arată angajamentul autorităților Republicii Moldova față de controlul armelor de calibru mic și al armelor ușoare, contribuind astfel la o regiune mai sigură. Distribuția și utilizarea greșită a armelor de foc afectează bunăstarea femeilor și a bărbaților, dar în moduri diferite. Utilizarea abuzivă a armelor de foc este zguduitoare în contextul violenței domestice și cu un impact negativ disproporționat asupra femeilor din întreaga regiune. De aceea, este esențial să continuăm să înțelegem și să abordăm cauzele fundamentale ale violenței în societățile noastre”, a menționat Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Datorită finanțării Uniunii Europene și sprijinul PNUD, SEESAC (Biroul de control pentru Europa de Sud-Est și de Est asupra armelor de calibru mic și a armamentului ușor) din anul 2005 până în 2021 au fost distruse prin topire 18.354 unităţi de arme de foc.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.