Drapelul Republicii Moldova a fost arborat în Place de la République din Strasbourg, în cadrul unei ceremonii solemne cu ocazia preluării Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
De asemenea, intonarea imnurilor Republicii Moldova, Maltei și al Europei, a marcat transferul oficial al mandatului de la Președinția malteză către Republica Moldova.


Programul a inclus și inaugurarea tramvaiului Președinției Republicii Moldova, inscripționat cu logo-ul oficial, inițiativă realizată în parteneriat cu Primăria orașului Strasbourg.
„Pe durata președinției, tramvaiul care circulă pe principalele rute din Strasbourg va aduce Republica Moldova în atenția locuitorilor și vizitatorilor orașului, în calitate de simbol al deschiderii și angajamentului țării noastre față de pilonii Consiliului Europei – democrație, stat de drept și drepturile omului”, se arată într-un comunicat al MAE.


Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, a anunțat lansarea unui amplu program artistic desfășurat în orașul Strasbourg, care va include și concertele formațiilor Vali Boghean & Band, Trigon, Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu.
„Preluăm această responsabilitate cu recunoștință și un profund sentiment de angajament față de familia noastră europeană, valorile și principiile sale durabile. Cultura dă sens democrației. Prin acest program dorim să împărtășim o parte din identitatea noastră, inspirată de generații prin creativitatea și spiritul nostru unic”, a declarat Mihai Popșoi.
Totodată, oficialul de la Chișinău a exprimat recunoștință autorităților orașului Strasbourg pentru sprijinul oferit în organizarea acestor evenimente.


La ceremonia din Place de la République de la Strasbourg au fost prezenți și secretarul permanent al Ministerului Afacerilor Externe și Turismului al Maltei, Christopher Cutajar, secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge, precum și Alain Jund, reprezentantul Primăriei orașului Strasbourg.
Menționăm că astăzi, 14 noiembrie, Republica Moldova a preluat oficial Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.






