VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

UPDATE/ 38 de morți și 85 de răniți după ce două trenuri s-au ciocnit în Grecia. Atena declară trei zile de doliu național

Bilanțul persoanelor decedate în urma accidentului dintre două trenuri, unul de pasageri și unul de marfă, lângă Larissa, oraș din centrul Greciei s-a ridicat la 38 de morți. Autoritățile elene au declarat trei zile de doliu național, începând de astăzi.

La fața locului au fost mobilizate 40 de ambulanțe și intervin 150 de pompieri, iar spitalele pentru tratarea victimelor arse au intrat imediat în alertă.

Eforturile de salvare continuă. Se așteaptă ca numărul persoanelor decedate să crească.

Știrea inițială

Coliziune frontală între două trenuri, unul de pasageri și unul de marfă, lângă Larissa, oraș din centrul Greciei. Cel puțin 32 de persoane au murit iar 85 sunt rănite. Operațiunea de salvare este în curs, iar bilanțul este provizoriu, scrie Reuters.

Un tren interurban de pasageri care se îndrepta din Atena în orașul Salonic s-a ciocnit frontal de un tren de marfă în afara orașului Larissa, în centrul Greciei, a declarat guvernatorul regiunii Thessalia. În urma impactului, a izbucnit un incendiu, iar cel puțin trei vagoane de pasageri au luat foc.

Salvatorii au identificat 32 de morți, iar din ce 85 de răniți transportați la spitale, 25 sunt în stare gravă. 194 de pasageri au fost transportați la Larissa, dar la bordul trenului de pasageri se aflau 350 de pasageri și 20 de angajați ai companiei feroviare, ceea ce înseamnă că încă sunt persoane care nu au fost găsite.

Potrivit presei grecești, supraviețuitorii au povestit că, la impact, mai mulți pasageri au fost aruncați prin geamurile vagoanelor, iar alții au rămas încarcerați între fiarele contorsionate, la răsturnarea trenului.

Presa locală a difuzat imagini cu vagoane deraiate, grav avariate, cu geamuri sparte și coloane groase de fum. 

„Evacuarea pasagerilor se desfășoară în condiții foarte dificile, având în vedere gravitatea coliziunii celor două trenuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, într-o intervenție televizată.

Potrivit presei elene, acesta este „cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.