VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

FOTO/ Cine este autorul alertei false cu bombă de la Autogara de Nord, reținut de polițiști

La câteva ore de la anunțul cu privire la alerta cu bombă de la Autogara de Nord, reprezentanții poliției susțin că ofițerii de investigații Inspectoratului Național de Investigații (INI) au reținut autorul alertei false cu explozive.

Potrivit oamenilor legii, autorul alertei cu bombă este un bărbat de 36 de ani și a fost reținut în timp ce consuma băuturi alcoolice pe o stradă din capitală.

Foto: Poliția R. Moldova

Polițiștii au demarat acțiuni procesual penale în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Marți, 30 august, poliția a fost sesizată prin intermediul unui apel telefonic despre amplasarea unor obiecte explozibile la Autogara de Nord.

Numărul alertelor cu bombă a crescut considerabil în ultima perioadă la Chișinău. Toate s-au dovedit a fi false în cele din urmă. Autoritățile din R. Moldova au anunțat că vor să înăsprească pedeapsa pentru astfel de amenințări.

Conform Ministerului Afacerilor Interne (MAI), „articolul în redacție nouă a Codului penal prevede, pentru această faptă, mai multe circumstanțe agravante în care pedepsele ajung până la maximum 12 ani de lipsire de libertate”.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), alertele false cu bombă, anunțate în ultimele săptămâni atât în Chișinău cât și pe întreg teritoriul R. Moldova, ar fi organizate de un grup de persoane care și-ar dori să creeze neliniște în societate.

O alertă falsă cu bombă costă bugetul de stat cel puțin 30.000 de lei, însă cheltuielile pot ajunge și la 100 mii. Codul Penal prevede amendă până la 42.500 de lei, 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la 2 ani.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.