Noua întrevedere dintre un grup de fermieri și premierul Dorin Recean și conducerea Ministerului Agriculturii nu a adus rezultate. Cel puțin asta susțin reprezentanții celor patru asociații de agricultori prezenți la întrunire. În timp ce secretarul de stat al Ministerului Agriculturii a declarat că ”discuțiile au fost productive”, fermierii s-au arătat indignați de atitudinea Guvernului, ceea ce le-a întărit și mai mult poziția de a organiza în această lună un protest masiv în centrul Capitalei.
Directorul executiv al Asociației ”Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a precizat că premierul din nou nu a prezentat soluții concrete sau măsuri eficiente și a subliniat că revendicările anterioare ale fermierilor nu au fost satisfăcute de către autorități.
”Noi am spus că, dacă această întâlnire nu dă un rezultat, noi trebuie să acționăm. Nu a fost nicio promisiune, nicio solicitare să le dăm răgaz o săptămână, două, trei. Promisiunea a fost vagă, ca întotdeauna. Mâine, poimâine. Cumva să tragă de timp până la Ziua Agricultorului, să nu stricăm Ziua Agricultorului, și pe urmă deja vine Anul Nou, după care altceva…” a declarat Slusari.
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban, a declarat însă că discuțiile au fost productive.
”A fost o discuție destul de productivă. S-a discutat despre mai multe acțiuni în derulare, dar și despre măsurile care urmează să fie luate pentru suportul fermierilor. Trebuie să elaborăm politicile în așa fel încât să putem pretinde la acele mijloace ale UE, deoarece fără aceste fonduri nu știu dacă vom putea face ceva. Am recunoscut anterior că suportul anunțat sunt niște mecanisme eficiente însă mici, în continuare trebuie să găsim surse financiare pentru a suplimenta fondurile”, a declarat demnitarul.
Șarban s-a referit și la cele mai recente acțiuni întreprinse de autorități.
”Am majorat bugetul în acest an pentru subvenționare la cifra de peste 1,8 miliarde de lei, dintre care 1,5 miliarde sunt deja executate de către AIPA. Continuăm să îmbunătățim infrastructura rutieră și cea feroviară, eficientizăm logistica și pregătim lansarea unui sistem de decongestionare a vămilor dar și acțiunile ulterioare care vor duce la deblocarea tranzitului de cereale, de creare a unui registru electronic la exportul de cereale”, a mai adăugat Vasile Șarban.
Autoritățile mai susțin că au ajuns la un acord cu fermierii pentru crearea unui coridor verde dedicat exportului de cereale, în încercarea de a evita formarea cozilor extinse la punctele vamale.
Amintim, tot azi, în cadrul unei conferințe, Vasile Șarban a subliniat că Guvernul a alocat 200 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru a susține producătorii agricoli mici și micro, pentru a-i ajuta să acopere parțial cheltuielile suportate la pregătirea terenului și întreținerea culturilor din prima grupă. Acest sprijin va contribui la evitarea intrării în insolvabilitate a 2192 de fermieri care gestionează suprafețe de până la 1500 de hectare.