Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, după ce a învins-o pe FCSB, scor 3 la 2, revenind de la 2 la 0. „Orice titlu, orice performanță are frumusețea ei. Toată Constanța, toată Dobrogea e fericită acum. Se naște ceva de nivel mare aici”, spune Gheorghe Hagi, antrenorul Farului.
Farul Constanța, campioana României
Farul, cucerește al doilea titlu naţional, după cel obţinut în 2017 de Viitorul Constanța, echipă care a fuzionat, ulterior, cu brandul Farul.
„Tot ce am realizat este meritul jucătorilor, noi doar am planificat. La asta cred că ne pricepem bine. Suntem în Europa și trebuie să ne gândim bine la acest lucru. Trebuie să găsim resurse, să ne gândim bine la intrări și la ieșiri. Trebuie să fim mult mai buni anul viitor”, spune Gheorghe Hagi.
Președintele Farului, un alt fost fotbalist legendar al României, Gheorghe Popescu, a reacționat și el după ce clubul său și-a asigurat titul.
„Am revenit senzațional contra uneia dintre cele mai bune echipe din Liga 1, am condus 33 de etape din acest campionat. E o victorie senzațională, jucătorii au fost incredibili, publicul senzațional. Dacă am fi câștigat cu lejeritate, nu ar mai fi fost așa spectaculos”, a spus Popescu.
Trofeele câștigate de Gheorghe Hagi, ca jucător și antrenor
Gheorghe Hagi a devenit din nou campion al României și a ajuns la a cincea competiție câștigată ca antrenor.
Jucător:
Steaua București: trei titluri de campion (1987, 1988, 1989) și 2 Cupe (1987, 1989) în România, Supercupa Europei (1987)
Real Madrid: Supercupa Spaniei (1990)
FC Barcelona: Supercupa Spaniei (1994)
Galatasaray Istanbul: 4 titluri de campion (1997, 1998, 1999, 2000), 2 Cupe (1999, 2000) și 2 Supercupe (1996, 1997) în Turcia, Cupa UEFA (2000), Supercupa Europei (2000)
Antrenor:
Galatasaray Istanbul: Cupa Turciei (2005)
Viitorul/Farul Constanța: 2 titluri de campion (2017, 2023), o Cupă (2019) și o Supercupă (2019) în România