VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Expoziție dedicată Centenarului Constituției României Mari

O expoziție dedicată împlinirii a 100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite din 1923 a fost inaugurată, astăzi, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău. La eveniment au participat reprezentanți ai președinției R. Moldova, ai parlamentului și ai Guvernului, judecători ai Curții Constituționale a României și ai Curții Constituționale a R. Moldova, precum și ai Academiei de Științe a Moldovei și ai Universității de Stat din Moldova, transmite ziua.md.

La manifestare a fost prezent primul ambasador al României la Chișinău, actualul președintele al Curții Constituționale a României, Marian Enache, care a ținut un discurs de deschidere. În cadrul acestuia, a declarat că evenimentul de astăzi reprezintă o sărbătoare comună și un moment important pentru istoria constituțională a României și a Republicii Moldova.

„Constituția din 1923 rămâne în istorie drept Constituția națiunii române unite, care reflecta identitatea și etosul poporului român, un larg spirit de toleranță, precum și valori europene. România și Republica Moldova sunt unite prin afinități profunde de ordin istoric, de credință, limbă și tradiții comune, precum și prin memoria unei comuniuni de istorie constituțională și statală. Pentru România și Republica Moldova, Constituția din 1923 reprezintă un valoros patrimoniu al constituționalismului de tip occidental, care ne evocă rădăcinile constituționale comune și ne arată un viitor european comun”, a punctat Marian Enache, citat de ziua.md.

Expoziția va putea fi vizitată până în data de 20 ianuarie 2024, în Sala Unirii a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, iar în cadrul expoziției, vor fi prezentate exemplarul original al Constituțiunii din 1923, precum și cel al Constituțiunii Române din 1866, cu sprijinul partenerilor instituționali ai evenimentului: Administrația Prezidențială a României – Muzeul Național Cotroceni, Banca Națională a României și Biblioteca Metropolitană București.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.