VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică” poate fi vizitată până pe 27 iulie în fața Guvernului

Expoziția în aer liber „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” rămâne deschisă publicului până duminică, 27 iulie, în fața clădirii Guvernului, între orele 09:00 și 21:00, informează MOLDPRES.

În cadrul evenimentului, vineri, 25 iulie, actorii Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălți vor prezenta drama „Tema pentru acasă”, inspirată din tragedia deportărilor staliniste. Participarea la expoziție și la spectacol este gratuită, a confirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă.

- Advertisement -

Aflat la a treia ediție, evenimentul include două vagoane similare celor utilizate pentru deportări, în care sunt expuse documente, fotografii, cărți și obiecte personale ale victimelor represiunii sovietice. Unul dintre vagoane este dedicat foametei din anii 1946–1947 și conține și materiale multimedia, inclusiv o expoziție virtuală accesibilă prin tehnologie VR.

Expoziția este organizată de Guvernul Republicii Moldova, Cancelaria de Stat și Ministerul Culturii, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, Agenției Naționale a Arhivelor, Căii Ferate din Moldova și Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului.

Reamintim că între 6–9 iulie 1949 a avut loc cea mai mare deportare în masă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, când 35.796 de persoane – inclusiv 11.889 de copii – au fost strămutate forțat în Siberia.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.