Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a venit cu precizări privind tariful la gazele naturale în contextul dezbaterilor apărute în spațiul public referitor la existența premiselor de scădere a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii finali.
Într-un comunicat remis presei, ANRE precizează că prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii finali constau din următoarele componente:
- Prețul mediu ponderat anual de achiziție a gazelor naturale de la furnizorii externi;
- Costul serviciului de transport al gazelor naturale;
- Costul serviciului de distribuție al gazelor naturale;
- Cheltuielile reglementate ale furnizorului, legate de serviciul de furnizare a gazelor naturale;
- Rentabilitatea reglementată a furnizorului.
”Considerând evoluția ascendentă a prețurilor de achiziție a gazelor naturale în perioada 2021-2022, ponderea acestora este decisivă în structura finală de prețuri reglementate. Astfel, analizând structura prețului reglementat de furnizare a gazelor naturale, de notat următoarele: prețul de achiziție a gazelor naturale inclus în structura prețului actual de furnizare a gazelor naturale (în vigoare de la 1 octombrie 2022) este în mărime de 926,94 USD/1000 m3. Prețul estimat, la moment, pentru achiziția gazelor naturale în anul 2023, conform indicilor lunari publicați de platforma de tranzacționare TTF, cât și a structurii de achiziții de la SAP ”Gazprom” și SA ”Energocom” este de 951 USD/1000 m3.
Totodată, prețul de achiziție a gazelor naturale de la SAP ”Gazprom” pentru luna ianuarie este unul preliminar, stabilit la valoarea de 1230 USD/1000m3, influențat în mare parte de modificarea componentei de mix petrolier. Conform contractului de vânzare gaze naturale încheiat între SAP ”Gazprom” și SA ”Moldovagaz”, componenta de bază a mixului petrolier se actualizează anual în baza prețurilor medii de export ale SAP ”Gazprom” pentru ultimele 9 luni ale anului precedent. În prezent, SAP ”Gazprom” a remis o indicație preliminară, urmând să revină cu prețul final, după încheierea evidenței anului 2022”, explică ANRE.
Totodată, insituția precizează că a notificat SA ”Moldovagaz” să solicite și să prezinte raportul de audit al SAP ”Gazprom”, care stabilește baza acestei componente de preț pentru anul 2023.
”Prețul de procurare a gazelor naturale de către SA ”Moldovagaz” de la SA „Energocom” în luna decembrie 2022 a constituit 1094,44 USD/1000 m3. La moment nu este cunoscut prețul final pentru lunile ianuarie și februarie, întrucât SA ”Energocom” achiziționează în continuare gaze naturale din piață, la prețurile actuale, astfel optimizându-și valoarea stocurilor. Prețurile bursiere actuale influențează indicii de referință ai platformei de tranzacționare TTF pentru lunile urmatoare ale anului 2023 (Front Month Index), ca urmare, efectul scaderii actuale pe burse este deja considerat de către Agenție în calculul prețului estimativ mediu anual”, subliniază ANRE.
La fel, Agenția menționează că la ajustarea prețurilor reglementate de furnizare a gazelor naturale pentru anul 2023, conform Metodologiei, se va ține cont de actualizarea celorlalte componente de structură, cum ar fi tariful pentru serviciul de transport al gazelor naturale, pentru serviciul de distribuție, a cheltuielilor legate de activitatea de furnizare cât și a indicilor macroeconomici actualizați la prognoza anului 2023.
”ANRE va continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din sectorul gazelor naturale și în cazul apariției premiselor favorabile scăderii prețurilor reglementate, va întreprinde toate acțiunile necesare în conformitate cu prevederile cadrului normativ în vigoare”, a mai menționat ANRE.