VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ex-ministru al Justiției: Dosarele de rezonanță nu pot fi rezolvate în termene scurte

Dosarele de rezonanță nu pot fi rezolvate într-un an de zile sau în doi. Opinia a fost exprimată de ex-președintele Curții Constituționale, fost ministru al Justiției, Alexandru Tănase, potrivit căruia experiența altor state a demonstrat că soluționarea unor asemenea dosare durează ani de zile iar în foarte puține cazuri au urmat condamnări.

Fostul ministru al Justiției afirmă că dosarele de rezonanță sunt scoase în evidență de presă, însă toate dosarele sunt importate și trebuie rezolvate. Tănase mai susține că guvernarea actuală a promis recuperarea banilor furați din sistemul bancar, însă potrivit lui, este puțin probabil că aceștia vor fi recuperați, iar acest lucru nu face decât să dezamăgească societatea.

„Nu există dosare de rezonanță. Că presa a scos în evidență un anumit dosar. Asasinarea unui bătrân în casă și jefuirea lui este mult mai importantă pentru oamenii din acea comunitate decât „furtul miliardului”, vă rog să mă credeți. Nu neapărat de rezonanță este ceea ce răsună cel mai tare, există probleme foarte complicate pe justiție despre care nimeni niciodată nu a vorbit. Dosarele de rezonanță nu pot fi rezolvate într-un an de zile sau în doi ani de zile. Luați experiența altor state, condamnările pentru devalizarea Bancorex s-au încheiat la 15-18 ani de zile după ce s-a întâmplat acest lucru. Devalizări de bani s-au întâmplat în toată lumea, doar în 3 sau 4 la sută din cazuri au urmat condamnări pe asemenea tip de dosare. Partea cea mai hilară a situației este că în toiul campaniei electorale și în mesajele acestea politice a promis și puterea trecută, și cea actuală că vor fi recuperați banii, ceea ce va fi o mare dezamăgire, este absolut puțin probabil că se va recupera această sumă. Ceva-ceva se va recupera… Trebuie să înțelegem, nu-i atât de simplu, ingineriile și mecanismele acestea financiare sunt atât de sofisticate, încât permit în termen foarte comprimat de a manipula cu acești bani, dar în 10 ani de zile, credeți-mă că… De asta eu cred că e absolut greșit să identificăm problema reformei judiciare cu problema „furtului miliardului”, sunt două lucruri diferite”, a precizat Alexandru Tănase în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.