VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Evgheni Prigojin se retrage în Belarus, iar Putin dă asigurări că mercenarii săi nu vor fi pedepsiți

Revolta militară inițiată de armata privată a lui Evgheni Prigojin în sudul Rusiei se pare că a pus capăt activității grupului de mercenari Wagner pe fronturile din Ucraina. Conform înțelegerilor convenite sâmbătă seara, Prigojin urmează să se retragă în Belarus, iar dosarul penal deschis de FSB va fi clasat. De asemenea, Vladimir Putin a dat asigurări că mercenarii nu vor fi urmăriți și nici pedepsiți, iar cei ce vor dori să lupte în continuare pe fronturile din Ucraina au liber să semneze contracte cu Ministerul Apărării.

Anunțul despre retragerea lui Prigojin în Belarus a fost făcut de purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, care a precizat că singura garanție că liderul Wagner nu va păți nimic este ”cuvântul dat de Vladimir Putin”. Toate aceste informații nu au fost comentate, deocamdată, de Evgheni Prigojin, care împreună cu armata sa s-a retras la miezul nopții din orașul Rostov pe Don și s-a deplasat spre unitățile și taberele de câmp din regiunea Lugansk.

Amintim, șeful armatei private ”Wagner” a oprit aseară înaintarea contingentelor de mercenari spre Moscova. Decizia a fost luată în urma unor negocieri purtate toată ziua cu președintele belarus Aleksandr Lukașenko. Prigojin și-a stopat coloanele la doar 100 de kilometri de capitala rusă, acolo unde deja fusese instituită stare de urgență, iar oamenii erau îndemnați să nu iasă din locuințe.

Potrivit presei din Belarus, discuțiile cu liderul de la Minsk au fost coordonate și cu președintele rus Vladimir Putin.

”Negocierile au continuat pe tot parcursul zilei. Drept urmare, am ajuns la un acord privind inadmisibilitatea declanșării unei bătălii sângeroase pe teritoriul Rusiei. Pe masa negocierilor este un acord absolut profitabil și acceptabil pentru rezolvarea situației, cu garanții de securitate pentru luptătorii ”Wagner””, se arată într-un comunicat al președinției belaruse.

Pe parcursul zile de sâmbătă, 24 iunie, orașul Rostov pe Don, mai multe drumuri naționale și localități din regiunea Voronej, s-au aflat sub controlul mercenarilor lui Evgheni Prigojin.

Astfel, timp de aproape 24 de ore, Federația Rusă s-a aflat la un pas de un război civil, după ce comandantul Grupului de mercenari, Evgheni Prigojin, a întors armele împotriva armatei federale. Prigojin a acuzat comandamentul rus că efectuează atacuri mortale asupra taberelor luptătorilor săi, în timp ce armata rusă nega acest lucru. Șeful grupării ruse Wagner a făcut apel la o revoltă împotriva înaltului comandament militar rus și a declarat că dispune de 25 de mii de oameni. El le-a cerut rușilor, în special soldaților, să li se alăture. Ulterior, printr-o declarație către națiune, Vladimir Putin i-a acuzat pe mercenari de trădare și precizat că toți vor fi urmăriți și pedepsiți pentru acțiunile lor.

Citește și: Șeful ”Wagner” și-a anulat rebeliunea. La negocierile cu Lukașenko, Prigojin a convenit să oprească înaintarea spre Moscova

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.