VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Europarlamentar: RM este astăzi mai credibilă decât oricând pe plan internațional, cu o perspectivă europeană clară

Republica Moldova a depășit prima fază a lungului proces de aderare la UE, după numai șase luni. Cum a reușit RM în doar șase luni, cu război la graniță, să implementeze reforme cerute de UE esențiale pentru începerea negocierilor de aderare, a vorbit europarlamentarul român Siegfried Mureșan, într-un interviu pentru Defapt.ro.

„În luna iunie, CE a acordat Moldovei statutul de stat candidat la aderarea la UE. A fost o decizie majoră și știm acum foarte clar că Republica Moldova are perspectivă europeană. Ceea ce cetățenii Republicii Moldova așteaptă de ani de zile a devenit acum o certitudine: știm că UE este dispusă să accepte Republica Moldova în rândurile sale, știm că într-o zi Republica Moldova va deveni stat membru al UE. Este începutul procesului, nu este sfârșitul.

Ce avem de făcut acum?

În primul, CE a transmis Republicii Moldova nouă recomandări de reforme pe care trebuie să le îndeplinească drept prim pas. Sunt, în principal, reforme legate de justiție, de statul de drept, lucruri pe care și noi, în trecut, a trebuit să le facem în România. În Republica Moldova, statul de drept nu a funcționat în trecut, judecătorii și procurorii nu au fost independenți, corupția la nivel înalt nu a fost anchetată (ne aducem aminte, în anul 2014 a existat o fraudă bancară de un miliard de dolari, mai mult de 10% din PIB-ul Republicii Moldova, o sumă foarte mare pentru o țară atât de mică; până astăzi, nu a fost nimeni tras la răspundere, prejudiciul nu este recuperat și oamenii în Republica Moldova așteaptă, pe bună dreptate, soluționarea acestor cazuri).”

Ritm accelerat al reformelor

„Când am fost în urmă cu trei săptămâni la Chișinău, toți membrii delegației PE, din mai multe state, au fost surprinși de ritmul accelerat al reformelor, în special în justiție, în ciuda dificultăților pe care Republica Moldova le are. Fiindcă și ei au, ca noi, facturi mari la electricitate, la gaze, câteodată e pană de curent, de apă, în funcție și de bombardamentele din Ucraina, sunt afectați. În ciuda acestor dificultăți, guvernul implementează rapid, pas cu pas, toate aceste reforme. Au, de exemplu, o comisie internațională, formată din experți, judecători, care evaluează toate candidaturile pentru poziții de conducere în sistemul judecătoresc. Au un procuror nou anticorupție care este cetățean al Republicii Moldova cu experiență îndelungată în SUA, procuror federal în California, o doamnă foarte bine pregătită.

Ca atare, CE trebuie să spună Republicii Moldova care este următorul pas.”

Rezoluția decisivă din PE

„Ce am făcut noi, PE? La începutul lunii noiembrie, sub conducerea mea, Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova (unde se întâlnesc colegi europarlamentari și colegi parlamentari din Parlamentul Republicii Moldova) am cerut CE evaluarea imediată a progreselor înregistrate de Republica Moldova, imediat după implementarea acestor nouă reforme, și imediat după aceea, începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova. Acest document este important, deoarece în luna aprilie a acestui an, în ședința anterioară a acestui Comitet Parlamentar de Asociere, am solicitat acordarea statutului de stat candidat pentru aderarea la UE a Republicii Moldova.

A fost primul document al unei instituții europene în care s-a propus acest lucru. Încurajat fiind eu atunci, în luna aprilie,  după ce am văzut că propunerea pe care am făcut-o a fost susținută de europarlamentari din toate grupurile politice, din toate statele membre, am propus în PE o rezoluție ce să fie adoptată în plenul PE de către toți europarlamentarii, în care să cerem exact acest lucru: acordarea statutului de stat candidat. Rezoluția a fost adoptată în plenul PE cu peste 400 de voturi <în favoare>, mai puțin de o sută de voturi <împotrivă> și a constituit un semnal extrem, extrem de important: la acel moment, în Consiliul UE erau multe țări europene care încă aveau rețineri, care spuneau <Ok, haideți să acordăm Ucrainei statutul de stat candidat, dar doar Ucrainei în mod excepțional, având în vedere războiul>. Am reușit, arătând opiniei publice, arătând guvernelor, că, iată, există sprijin mare în PE, am reușit si cu sprijinul CE să generăm acea decizie pozitivă a tuturor guvernelor de la Consiliul European în luna iunie.”

UE are nevoie de vecini stabili

„Pe scurt, Republica Moldova este stat candidat, implementează reforme, trebuie făcuți următorii pași, vrem ca CE să evalueze situația după aceste reforme cât mai rapid, să înceapă negocierile de aderare la UE în cursul anului următor.

De la începutul războiului în Ucraina, de la începutul invaziei ilegale și ilegitime a forțelor armate ruse în Ucraina, lumea în UE înțelege în sfârșit că nu putem trăi în siguranță, în securitate, în interiorul granițelor UE dacă nu suntem înconjurați în vecinătatea noastră imediată de state care sunt sigure, stabile. Lumea înțelege în sfârșit că siguranța noastră în UE depinde de stabilitatea Ucrainei, depinde de stabilitatea Republicii Moldova. Și UE înțelege că așa cum Ucraina este importantă pentru noi toți, și Republica Moldova este importantă pentru noi toți. Ne-ar fi tuturor mai rău dacă, în plus față de dictatorul Lukașenko în Belarus, Putin ar avea un aliat pro-rus la Chișinău. Inclusiv Ucrainei i-ar fi mai rău dacă la vest de Ucraina ar fi un regim pro-rus. De aceea, UE este dispusă să ajute Republica Moldova.”

Moldova, mai credibilă azi decât oricând

„Am reușit să facem anul acesta între Republica Moldova și UE foarte multe lucruri în timp record. Republica Moldova a depus pe 3 martie cererea de aderare la UE, CE a trimis autorităților de la Chișinău un chestionar amplu, așa este procedura, cu o serie de întrebări, pentru a evalua cât e de pregătită Republica Moldova să primească acest statut. În doar câteva săptămâni, între martie și mai, autoritățile de la Chișinău s-au mobilizat, au trimis răspunsurile la aceste multe întrebări, CE s-a mobilizat, de asemenea, a evaluat situația din Republica Moldova, totul în câteva săptămâni. Și, la finalul lunii iunie, cu sprijin politic, Republica Moldova a primit statutul de stat candidat.

UE vede că Republica Moldova este condusă în momentul de față de o președintă, o doamnă prim-ministru, un guvern, totul pro-european. Un guvern care se sprijină pe o majoritate clară, transparentă, rezultată ca urmare a unor alegeri democratice, respectând toate standardele europene și internaționale. Ca atare, UE înțelege că dorinței Republicii Moldova de a se apropia de UE nu-i poate răspunde decât întinzând mâna și ajutând Republica Moldova.

Ce mă face să cred că sprijinul pe care eu îl acord din PE Republicii Moldova va fi dublat de sprijin din partea CE: răspunsul este tocmai faptul că Republica Moldova este astăzi mai credibilă decât oricând pe plan internațional, datorită dorinței sale de modernizare, reformare și datorită alegerii pro-europene. Sunt, de asemenea, convins că UE va ajuta fiindcă a înțeles că Republica Moldova este importantă și fiindcă Republica Moldova însăși dorește apropierea de UE și se vede clar că are nevoie de ajutor.

Chiar în ultimele săptămâni, de altfel, UE a oferit un sprijin consistent, inclusiv financiar, Republicii Moldova pentru depășirea situației din domeniul energetic.”

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.