VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Eugen Doga împlinește astăzi 86 de ani: La Chișinău va fi construit un centru de cultură și artă ce va purta numele maestrului

Distinsul compozitor, Eugen Doga, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, unul din autorii Imnului Orașului, își sărbătorește astăzi, 1 martie, ziua de naștere. Maestrul a împlinit venerabila vârsta de 86 de ani.

Recent, municipalitatea a semnat un memorandum de colaborare cu Eugen Doga, în scopul promovării și valorificării operei și personalității compozitorului, prin crearea unui Centru de cultură și artă, care va purta numele maestrului.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, raionul Râbniţa. Eugen Doga este un compozitor de talie universală. A scris muzică pentru circa 200 de filme, romanţe, cantate, piese instrumentale, simfonii, cântece de estradă etc. Celebra compoziţie din filmul „Tandra şi gingaşa mea fiară” este supranumită cel mai frumos vals de iubire al secolului al XX-lea”.

Pentru munca sa, a fost decorat cu distincții de stat ale Republicii Moldova precum și ale URSS.

Meritele lui, sunt recunoscute în întreaga lume. În anul 2000, regizorul ceh a filmat un film despre viața compozitorului. Tot în același an, marele maestru Doga a fost clasat pe locul 9 din topul „ Poeții Europei”.

Anul 2017 a fost declarat anul lui Eugen Doga în Moldova ca un omagiu adus aniversării a 80 de ani.

Strada pietonală din centrul capitalei și o şcoală municipală de muzică poartă numele maestrului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.