Necesarul de consum de energie electrică va fi acoperit integral vineri, 31 ianuarie. Energocom a rezervat capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a suplini producția internă cu energie cumpărată în baza contractelor bilaterale și de pe bursă.
Potrivit Energocom, în ultima zi a lunii ianuarie se prognozează un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din ziua precedentă, 30 ianuarie.
- Advertisement -
„Îndemnăm consumatorii să utilizeze rațional electricitatea în orele de vârf, pentru a avea atât facturi mai mici, cât și pentru a asigura fiabilitatea sistemului electroenergetic”, îndeamnă compania de stat.