VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Elvețienii se pronunță, în cadrul unui referendum, asupra majorării vârstei de pensionare la 66 de ani

Elvețienii sunt chemați azi la vot pentru a se pronunţa asupra a două propuneri cruciale pentru pensionari: plata celei de a 13-a pensii şi o majorare a vârstei de pensionare la 66 de ani.

Sondajele de opinie arată totuși că o propunere vizând majorarea, treptată, a vârstei de pensionare, de la 65 până la 66 de ani, pare sortită eşecului. În schimb, cea de a doua propunere, vizând acordarea celei de a 13-a pensii în fiecare an, similar cu cel de al 13-lea salariu de care beneficiază numeroase persoane active din Elveţia şi alte state europene, are şanse să fie adoptată, transmite Agerpres.

Potrivit celui mai recent sondaj realizat de gfs.bern pentru postul public de televiziune SSR, 53% din cei intervievaţi au declarat că susţin iniţiativa cu cea cea de-a 13-a pensie, în timp ce 43% sunt împotrivă. În prezent, pensia medie de asigurări sociale de stat în Elveţia este plafonată la 2.450 de franci (2.570 de euro) pentru o persoană singură şi 3.675 de franci pentru un cuplu căsătorit. Este vorba de sume insuficiente pentru o ţară considerată una din cele mai scumpe din lume. Alegătorii se vor pronunţa de asemenea asupra unei propuneri formulată de organizaţia de tineret a Partidului Liberal vizând majorarea treptată a vârstei de pensionare, de la 65 până la 66 de ani pe parcursul următorului deceniu, pentru a asigura sustenabilitatea finanţării sistemului de pensii. Însă această iniţiativă nu pare să aibă şase de reuşită în condiţiile în care ultimele sondaje arată că doar 35% din cei intervievaţi sunt favorabili unei astfel de măsuri în timp ce 63% sunt împotrivă. Votul vine la mai puţin de două săptămâni după ce alegătorii elveţieni au decis, la limită, majorarea vârstei de pensionare pentru femei, de la 64 până la 65 de ani, acelaşi nivel ca şi pentru bărbaţi. Referendumurile sunt o obişnuinţă în sistemul de democraţie directă din Elveţia, mai multe astfel de plebiscite având loc în fiecare an. Pentru ca o iniţiativă populară să fie adoptată are nevoie de spriijnul majorităţii alegătorilor precum şi de suportul a mai mult de jumătate din cele 26 de cantoane elveţiene.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.