VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Elveția majorează asistența pentru agricultura din R. Moldova, în special pentru proiecte de eficiență energetică

Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare suplimentează fondurile acordate proiectului „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice” cu 1,155 milioane de dolari. Suplimentarea bugetului va permite creșterea numărului de beneficiari de la 12 mii la 17 mii de fermieri mici și gospodării casnice care vor primi furaje concentrate pentru vaci mulgătoare, semințe de lucernă, porumb și fertilizanți, transmite IPN.

Proiectul este implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Inițiativa comună a fost lansată în 2022, fiind finanțată cu alte două milioane de dolari de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare. În noiembrie 2023, Elveția a oferit două milioane de dolari proiectului.

În cadrul componentei administrate de PNUD, opt producătoare agricole afectate de criza socio-economică și energetică vor fi sprijinite să sporească eficiența energetică a activității lor agricole, cu echipamente și servicii în valoare totală de aproximativ 200 de mii de dolari.

Anterior, alte 46 de întreprinderi conduse de femei au beneficiat de suport similar. Astfel, au fost instalate panouri fotovoltaice, pompe de căldură, cazane pe biomasă, precum și au fost implementate diverse măsuri de eficiență energetică în cadrul depozitelor și a încăperilor utilizate în procesul de producere.

Totodată, suportul financiar de aproximativ 915 mii de dolari acordat de Elveția prin intermediul FAO va contribui la îmbunătățirea securității alimentare și menținerea șeptelului de bovine în gospodăriile casnice afectate de seceta din ultimii ani, care a redus drastic recolta de porumb – principala sursă de furaje pentru animale.

„Datorită diversificării producției agricole și creșterii accesului la furaje de calitate, fermierii vor putea produce mai multe alimente sănătoase și nutritive pentru consumul propriu și pentru vânzare. Aceasta va contribui la reducerea sărăciei și la îmbunătățirea nivelului de trai în zonele rurale”, se menționează într-un comunicat de presă.

În plus, cu banii oferiți de Elveția, FAO va continua implementarea școlilor de câmp, un instrument eficient de însușire a celor mai bune practici agricole printre fermieri. Adițional celor 15 școli de câmp deja stabilite pe tot teritoriul țării, vor fi dezvoltate alte 5 Școli de Câmp în 5 raioane din nordul Moldovei specializate în producerea laptelui de vacă și aplicarea practicilor agriculturii conservative la producerea culturilor cerealiere.

Mai mult ca atât, școlile, vor fi dotate cu 5 semănători directe No-Till pentru prelucrarea fără arat a terenului – o practică agricolă durabilă care contribuie la protejarea mediului și la creșterea rezilienței fermierilor la schimbările climatice. De semănători directe No-Till de capacitate mare vor beneficia și instituțiile de cercetare în agricultură.

Echipamente vor primi și cele 50 de gospodării casnice antrenate în cadrul școlilor de câmp care produc și comercializează lapte. Acestea vor fi dotate cu aparate de muls pentru a îmbunătăți igiena mulsului, a spori calitatea laptelui și a ușura condițiile de muncă.

Și crescătorii de ovine și caprine vor beneficia de pe urma acestei finanțări. FAO își propune să consolideze micro-clusterul de crescători de ovine și caprine din raioanele Cimișlia și Basarabeasca creat anterior în urma unei inițiative comune a PNUD și Elveția, oferind fermierilor echipamente moderne, precum garduri electrice și utilaje de muls, cu scopul de a îmbunătăți practicile de creștere a animalelor și de a crește calitatea produselor lactate, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a sectorului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.