VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Elveția anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei: Sunt vizate 69 de persoane și 86 de entități

Elveția a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, aliniind țara și mai mult cu cea de-a 14-a rundă de sancțiuni a UE adoptată ca răspuns la invazia rusă în Ucraina.

Potrivit kyivindependent.com, cel mai recent pachet de sancțiuni UE urmărește să abordeze eludarea măsurilor existente și să restrângă și mai mult profiturile din industria energetică a Rusiei, adăugând 116 persoane și entități pe lista de sancțiuni.

Noile sancțiuni elvețiene vizează 69 de persoane și 86 de entități.

„Printre indivizi se numără oameni de afaceri, propagandişti, personal militar, membri ai justiţiei, responsabili de deportarea forţată a copiilor ucraineni şi membri ai Serviciului Federal de Securitate (FSB)”, a declarat Ministerul Economiei elveţian.

De asemenea, Ministerul Elvețian al Economiei a interzis patru instituții de presă rusă, și anume Rossiyskaya Gazeta, Vocea Europei, RIA Novosti și Izvestiya, din cauza „campaniilor continue de propagandă și dezinformare a Rusiei”.

Menționăm cî până în prezent Elveția a sancționat peste 2.000 de persoane și entități ruse, în conformitate cu sancțiunile UE.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.