VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Două universități vor beneficia de asistență financiară complementară de circa 1,6 milioane de lei

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, vor beneficia de asistență financiară complementară, în sumă de circa 1,6 milioane de lei, din partea Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Banii vor fi utilizați pentru investiții în infrastructură.

Decizia a fost adoptată de grupul de lucru pentru redistribuirea finanțării complementare instituțiilor de învățământ superior publice din subordinea MEC, anunță reprezentanții ministerului. 

Universitatea de Stat din Moldova va beneficia de circa 700 de mii de lei, bani care vor fi utilizați pentru actualizarea proiectului de reconstrucție a Bibliotecii științifice „Andrei Lupan”. Lucrările de edificare a blocului bibliotecii au demarat în anul 2007, dar nu au fost finalizate. Scopul elaborării noului proiect de reconstrucție este de a estima costurile necesare pentru finisarea construcției bibliotecii. 

„Această bibliotecă dispune de cea mai mare colecție de carte științifică din republică, cu un fond de circa 1,5 mil. de titluri, multe dintre acestea într-un singur exemplar. Finanțarea din partea MEC ne va ajuta să păstrăm în condiții adecvate acest patrimoniu de carte științifică”, susține Aurelia Hanganu, prorectoră pentru activitate științifică și relații internaționale. 

Finanțarea care va fi acordată Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul constituie 900 de  mii de lei. Resursele vor fi utilizate pentru elaborarea proiectului tehnic al lucrărilor  de reparație capitală a unui cămin studențesc. După renovare, acesta va găzdui nu doar studenți, dar și tineri specialiști din domeniul educației. 

„Prin finanțările pe care le-am acordat astăzi, susținem două proiecte importante de infrastructură universitară. USM va putea finisa un edificiu care va găzdui un fond de carte extrem de valoros, iar Universitatea din Cahul va începe renovarea unui spațiu care va fi util atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice tinere. Investițiile în modernizarea infrastructurii universitare sunt una dintre prioritățile noastre”, a menționat ministrul Dan Perciun. 

În luna iunie, curent, comisia a decis acordarea unei sume de 33 de milioane de lei în calitate de finanțare complementară pentru 13 universități din subordinea MEC. Resursele financiare vor fi utilizate pentru renovarea blocurilor și sălilor de studii, îmbunătățirea condițiilor din căminele studențești, dotarea laboratoarelor și sălilor de studii.

În total, volumul alocațiilor bugetare pentru finanțarea complementară, pentru anul financiar 2023, a constituit circa 35 de milioane de lei. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.