VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Dorin Recean, la Drochia: Familia este locul unde se păstrează identitatea noastră

Ziua familiei, marcată anual la data de 15 mai, a fost sărbătorită, astăzi, la Drochia. Premierul Dorin Recean a revenit în raionul său de baștină pentru a felicita drochienii, care au organizat un program artistic cu prestațiile colectivelor locale și expoziții de lucrări ale meșterilor populari.

Prim-ministrul a menționat că familia, tradițiile și identitatea națională sunt valorile care unesc oamenii, iar în fiecare localitate se găsesc cei care păstrează și promovează aceste valori.

- Advertisement -

,,Ne mândrim cu oamenii noștri harnici, talentați și demni, care demonstrează zi de zi că Moldova poate. Le mulțumesc celor care contribuie la întărirea legăturilor dintre generații și la construirea unei societăți unite și solide. Aprecieri și celor care construiesc familii – locul unde se nasc valorile, se cultivă respectul și se păstrează identitatea noastră. La mulți ani tuturor familiilor din Moldova!”, a spus premierul Dorin Recean.

Evenimentul s-a desfășurat la tabăra de copii „Poienița Însorită” din satul Miciurin. Această zonă cu potențial turistic urmează a fi îmbunătățită prin renovarea taberei de agrement pentru copiii și tineretul din raionul Drochia. Propunerea de proiect a fost deja prezentată, iar finanțarea urmează a fi alocată de Guvern prin Fondul Național pentru Dezvoltarea Regională și Locală.

Autor

  • Vocea Basarabiei

    Reporter la Vocea Basarabiei

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.