VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dorin Recean, la Consiliul Fondului Rutier: Modernizarea infrastructurii rutiere, un pas esențial în dezvoltarea economică a țării

Anul trecut, pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor publice naționale a fost alocat un buget de circa 2 miliarde de lei. Suma valorificată pentru toate lucrările executate în perioada ianuarie – decembrie 2024 este de peste 1,9 miliarde de lei, ceea ce constituie  96,7%. Datele au fost prezentate de Administrația de Stat a Drumurilor (ASD), la ședința Consiliului Fondului Rutier.

Potrivit documentului prezentat de Administrația de Stat a Drumurilor (ASD), pentru întreținerea drumurilor publice naționale a fost alocată cea mai mare parte a sumei – 1,1 miliarde de lei. Lucrările au fost efectuate prin intermediul a 12 companii specializate S.A. ,,Drumuri”.

Printre măsurile realizate se numără intervențiile pentru întreținerea drumurilor publice naționale pe timp de iarnă, lucrări de amenajare a stațiilor pentru pasageri, amenajarea sensurilor giratorii, a intersecțiilor și a trecerilor pentru pietoni.

De asemenea, din suma totală, pentru reconstrucția și reparația drumurilor publice naționale și a construcțiilor inginerești au fost alocate mijloace financiare în mărime de 666 de milioane de lei, iar pentru executarea lucrărilor de proiectare și evaluare a drumurilor și procurarea terenurilor s-au cheltuit peste  65 de milioane de lei.

Prezent la ședință, premierul Dorin Recean a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii:

„Infrastructura reprezintă un pilon esențial al dezvoltării economice sustenabile, iar cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul ajutorului de 1,9 miliarde de euro, avem oportunitatea de a accelera modernizarea acesteia. Astfel, ne vom permite să construim o bază solidă pentru creșterea economică a țării”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Un alt subiect al ședinței s-a referit la Planul de activitate al Consiliului Fondului Rutier pentru anul 2025. În anul curent, pentru drumurile publice naționale a fost alocat un buget inițial de circa 1,7 miliarde de lei, iar prioritară este îmbunătățirea condițiilor de circulație din punct de vedere al stării drumurilor și al siguranței în trafic.

În cadrul ședinței de astăzi, a mai fost prezentat necesarul de fonduri pentru atingerea obiectivelor strategice „Strategia de Mobilitate 2030”.

În prezent, în gestiunea Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” sunt 5 963,2 km de drumuri naționale, inclusiv: 631 km de drumuri expres, 2 005 km de drumuri republicane și 3 334 km de drumuri regionale.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.