VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Dorin Recean, întrevedere cu Ursula von der Leyen: „R. Moldova merge spre UE. Rezultatele sunt vizibile”

Progresul Republicii Moldova în procesul de implementare a agendei europene, principalele priorități ale Guvernului și sprijinul financiar al Comisiei Europene, acordat țării noastre pentru dezvoltare economică, au fost principalele subiecte discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul discuțiilor, potrivit Guvernului, Dorin Recean a reiterat direcțiile prioritare ale Executivului, care se referă la asigurarea ordinii și securității statului, reforma justiției și combaterea corupției, consolidarea sectorului energetic și integrarea țării noastre în Uniunea Europeană.

Un subiect aparte l-a reprezentat sprijinul pentru dezvoltarea economiei prin proiectele de infrastructură, construcția și reparația podurilor, a drumurilor și a căii ferate.  

„Direcțiile noastre prioritare sunt clare – asigurarea ordinii și securității statului, reforma justiției, lupta împotriva corupției și consolidarea sectorului energetic. Scopul nostru rămâne integrarea în Uniunea Europeană, iar sprijinul pentru proiecte de infrastructură, precum reparația podurilor, drumurilor și a căii ferate, este esențial pentru atingerea obiectivului nostru de țară – Moldova Europeană”, a menționat șeful Executivului.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reiterat suportul Comisiei Europene pentru reformele inițiate de autorități și a apreciat năzuința țării noastre de a realiza obiectivul european.

„Este impresionant să vedem reziliența și hotărârea cu care Republica Moldova merge spre Uniunea Europeană. Rezultatele sunt vizibile aici”, a menționat oficialul european.

În discuții, a fost apreciată propunerea Comisiei Europene de a crește sprijinul financiar pentru Moldova, în contextul revizuirii Cadrului Financiar Multianual al UE pentru 2021 – 2027, și majorarea asistenței financiare acordate pentru consolidarea securității energetice a țării noastre.

La 12 octombrie, în contextul vizitei șefei Comisiei Europene, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, și directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea, Gert Jan Koopman, au semnat un amendament care prevede debursarea, până la sfârșitul acestui an, a 105 milioane de euro destinate Fondului de reducere a vulnerabilității energetice.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.