VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Dorin Recean a prezentat noii miniștri echipelor de la ministere: Mă bucur că am o echipă fantastică de profesioniști

Prim-ministrul Dorin Recean a prezentatastăzi, noii membri ai Cabinetului de miniștri echipelor de la Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dar și de la Ministerul Energiei.

Premierul a mulțumit fiecărei echipe în parte pentru efortul depus, menţionând că de activitatea ministerelor depinde succesul politicilor guvernamentale și, ca rezultat, transformarea Republicii Moldova într-o țară prosperă, sigură și europeană.

Prezentările au început la Ministerul Justiției, șefia căruia a fost preluată de ministra Veronica Mihailov-Moraru. Premierul Dorin Recean a precizat că cea mai dificilă reformă pe care trebuie să o realizeze statul este cea a justiției, apreciind, în context, acțiunile efectuate până acum de angajații ministerului și fostul ministru Sergiu Litvinenco.

În același timp, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că „Avem sarcina să ajustăm mecanismele de curățare a sistemului și să încurajăm cât mai mulți oameni onești să-și asume conducerea acestuia. Am încrederea că ministra Veronica Mihailov-Moraru ne va ajuta să avansăm într-un mod accelerat pe această cale”.

Ministra Justiției a mulțumit pentru încrederea oferită, accentuând că echipa va avea nevoie de susținere pentru a implementa reformele începute.

Contextul actual este unul dificil, dar echipa ministerului este implicată, dedicată și hotărâtă să muncească pentru a atinge rezultatele așteptate de întreaga societate și necesare pentru a aprofunda integrarea în UE”, a declarat Veronica Mihailov Moraru.

Șeful Executivului a mers și la Ministerul Finanțelor, unde a prezentat-o angajaților pe ministra Veronica Sirețeanu. Premierul a menţionat că noua ministră are o experienţă vastă în domeniu și va reuși să livreze rezultatele scontate.

„Îmi doresc să construim împreună servicii publice cât mai aproape de cetățeni. În același timp, am încredere că echipa ministerului, care este un filtru pentru orice proces din sistemul administrației publice, va fi performantă și va aprofunda colaborarea cu toate celelalte instituții, astfel încât să avem o politică bugetar-fiscală eficientă”, a declarat Recean.

Mă bucur că am o echipă fantastică de profesioniști, care trebuie mobilizată să depună eforturile necesare pentru obiectivele stabilite”, a spus, la rândul său, ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu.

Și noua șefă a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, dar și ministrul Energiei, Victor Parlicov, au fost prezentați angajaților ministerelor.

Prim-ministrul Dorin Recean și-a exprimat mulțumirea pentru fostul vicepremier Andrei Spînu, subliniind rolul important pe care l-a avut în gestionarea provocărilor din domeniu într-o perioadă atât de complicată. De asemenea, a urat succes și curaj noilor miniștri și echipelor pe care le vor conduce.

Am menționat că, atunci când vorbim despre infrastructura drumurilor, trebuie să înțelegem că acestea sunt utile în toate sferele vieții sociale și au un rol important în dezvoltarea mediului de afaceri. Atunci când vorbim despre energie, trebuie să înțelegem că e legată și de mediu. Avem un program foarte ambițios de dezvoltare a infrastructurii pe care, de altfel, se bazează întreaga economie a țării. Faptul că UE își deschide piețele pentru noi înseamnă că trebuie să avem o infrastructură conectată cu România și alte state europene. Cu susținerea pe care o avem astăzi din partea prietenilor noștri externi, sunt convins că vom reuși să facem ceea ce anterior părea imposibil”, a spus premierul Recean.

Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, a vorbit despre planurile de viitor ale instituției pe care o va conduce, cu impact direct asupra întregii societăți.

Vă mulțumesc pentru sprijin și încrederea investită în mine. Sunt sigură că împreună vom ajunge departe și repede. Bineînțeles, ne dorim drumuri europene, poduri, așezări umane construite conform standardelor europene, școli bune și străzi iluminate. Trebuie să reorganizăm calea ferată, iar transportul rutier să-l digitalizăm. Proiectul nostru de țara este să aducem Europa acasă”, a declarat Lilia Dabija.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că domeniul energetic îl cunoaște extrem de bine, iar obiectivele de viitor în acest sens sunt ambițioase.

„Nu sunt un om nou pe domeniul energetic. Trecerea accelerată la decarbonizarea economiei este o prioritate a echipei alături de care voi lucra. Ne dorim energie sigură, durabilă și la prețuri reduse. Vreau ca oportunitățile existente în lume să se deschidă și să fie accesibile și pentru cetățenii noștri”, a subliniat Parlicov.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.