VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Doi angajați ai Inspectoratului de poliție Rîșcani, mun. Chișinău au fost condamnați pentru acte de corupție

Prin sentința Judecătorie Chișinău, sediul Buiucani din 29 iulie 2022, doi inspectori de sector din cadrul Inspectoratului de Politie Râșcani, mun. Chișinău, au fost condamnați la 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă, însă executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.

Concomitent, celor doi polițiști le-a fost aplicată și o pedeapsă cu amendă, în mărime de 300 mii lei pentru fiecare, precum și pedeapsa complementară sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 7 ani.

Potrivit actului de învinuire și a probelor administrate de procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău s-a stabilit că cei doi angajați ai poliției, la 20 mai 2020, profitând de restricțiile impuse pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în legătura cu starea de urgență declarată pentru perioada 16 mai – 30 iunie 2020, potrivit căreia se interzicea aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane,  au pretins de la un bărbat care a încălcat această restricție, mijloace bănești în sumă de 100 euro pentru a nu-i întocmi proces verbal contravențional și a nu-l atrage la răspundere pentru fapta comisă.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.