Ex-președintele țării, Igor Dodon, a venit cu o reacție după ce autoritățile au anunțat că SA „Energocom” va acorda un împrumut în sumă de un miliard 50 de milioane de lei SA „Moldovagaz”.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Dodon notează că această decizie a Guvernului evidențiază ”neprofesionalismul și panica celor care au ajuns în fruntea țării”.
”Decizia nocturnă a guvernului Maiei Sandu referitor la scoaterea a încă 1 mlrd. de lei din bugetul de stat pentru a fi transferate către Moldovagaz și apoi concernului rus Gazprom evidențiază și mai mult neprofesionalismul și panica celor care au ajuns în fruntea țării.
Pentru ce au ales așa combinații dubioase, care vor prejudicia grav bugetul de stat și cetățenii, dacă se poate aproba plafonarea tarifelor și compensarea diferenței direct de către guvern către Moldovagaz. La un consum lunar în perioada rece a anului de cca 120 – 150 mln de metri cubi de gaze, compensarea a jumătate din tariful de 29 lei ar costa bugetul de stat cca 2 mlrd de lei, iar noi, consumatorii, am achita un tarif nu mai mare de 15 lei, ceea ce ar asigura și acumularea mai eficientă a plăților curente. De ce trio Sandu-Gavrilița-Spînu nu acceptă o astfel de abordare, care ar fi mult mai eficientă și benefică pentru cetățeni?”, se întreabă Dodon.
Totodată, ex-șeful statului subliniază că ”toate aceste tentative stângace și pripite se vor finaliza cu un eșec total, iar pentru cetățenii acestei țări, vor urma tarife și mai mari pentru gazele naturale, care vor include, pe lingă prețul destul de înalt, și dobânda de peste 21%”
”Amintesc că guvernul deja a alocat din bugetul de stat peste 2 mlrd de lei, însă nu pentru compensarea tarifului consumatorilor. Noi, însă, cu Dvs. achităm în continuare tariful de 29 de lei, plus aceste 2 mlrd de lei luate ilegal din bugetul de stat și plus dobânda bancară de peste 21%, în cazul în care acest credit va fi acceptat.
De asemenea, arată dubios încercările de preluare a infrastructurii unei companii în care statul deja deține peste 30% din acțiuni. Dacă se dorea naționalizarea acestei companii, atunci cadrul legal prevede o altă procedură.
Evident ca toate aceste tentative stângace și pripite se vor finaliza cu un eșec total, iar pentru cetățenii acestei țări, vor urma tarife și mai mari pentru gazele naturale, care vor include, pe lingă prețul destul de înalt, și dobânda de peste 21%.
Este evident și faptul că toate acțiunile guvernării în domeniul energetic din ultimele luni sunt orientare pentru a provoca anularea relațiilor contractuale cu furnizorul rus de gaze naturale și trecerea la unele scheme dubioase de livrare a resurselor energetice prin intermediari din Occident, ceea ce, inevitabil, va duce la creșterea în continuare a tarifelor pentru cetățeni”, a mai comentat Dodon.
Amintim că Concernul rus Gazprom a anunțat, la începutul lunii octombrie, că va sista livrarea de gaze naturale R. Moldova, „în cazul încălcării obligațiunii privind achitarea gazului până la 20 octombrie 2022”. Reprezentanții companiei susțin că, „partea moldovenească încalcă în mod regulat prevederile contractului privind termenele de plată pentru gazul furnizat”, iar din acest motiv Gazprom are dreptul să rezilieze actualul contract în orice moment.