VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

DOC/ Un Comandant al BPDS „Fulger”, prins de ANI cu avere nejustificată de peste 290 mii de lei

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că a emis un act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii în privința Comandantului Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, Bucliș Ion.

Astfel, în rezultatul controlului inițiat în iunie 2023, inspectorul de integritate a constatat prezența unor diferențe substanțiale în anii 2020 și 2023 în mărime totală de 291 247,67 lei. 

„Ținând cont că nu s-au prezentat acte justificative concludente privind proveniența mijloacelor bănești, inspectorul de integritate a stabilit caracterul nejustificat al deținerii acestor averi”, se arată în comunicatul de presă emis de ANI.

După rămânerea definitivă a actului de constatare, persoanei supuse controlului îi va fi aplicată interdicția de ocupare a funcției publice sau de demnitate publică cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicții. Cauza se va transmite instanței de judecată în vederea confiscării averii nejustificate.

„Potrivit sesizării, dl Bucliș Ion, pe parcursul anilor fiscali 2020-2022, a obținut cu drept de proprietate mai multe bunuri imobile, precum și cadouri sub formă de mijloace financiare impunătoare. La fel, pe parcursul anului 2022, familia Bucliș, a obținut un venit din înstrăinarea activităților, servicii spălătorie auto SRL ”Real Wash”, în sumă de 40.000 euro, societate care nu se regăsește în declarațiile depuse anterior de către subiectul declarării. Astfel, urmare analizei materialelor acumulate în cadrul verificării prealabile, s-a constatat o bănuială rezonabilă de încălcare a regimului juridc al declarării averii și a intereselor personale de către dl Bucliș Ion, ca urmare, prin procesul-verbal de inițiere a controlului nr. 86/31 din 12.06.2023, a fost inițiat controlul averii și a intereselor personale”, se menționează în sesizare.

Menționăm că, comandant al BPDS „Fulger” are dreptul de a contesta actul de constatare, iar confiscarea averii nejustificate se dispune doar printr-o hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.