VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

DOC/ Răspundere administrativă pentru instituțiile care nu vor acorda informații de interes public

Instituțiile care vor refuza să acorde informații de interes public în condițiile și în termenele stabilite de lege vor fi pasibile de răspundere administrativă. Urmează să fie instituit un mecanism de responsabilizare a instituțiilor în cazul în care vor refuza furnizarea informației sau vor oferi informații eronate, incomplete, sau vor face o readresare nejustificată. Prevederile se conțin într-un proiect de lege privind accesul la informațiile de interes public, aprobat miercuri de Guvern.

„Se va introduce o noțiune clară de „informație de interes public”, care va defini în generalitate absolută toate informațiile deținute de furnizorii de informații. Va fi extinsă lista subiecților care vor fi considerați furnizori de informație. Vor fi reglementate mai clar temeiurile legale în baza cărora, în anumite situații expres prevăzute, poate fi limitat accesul la informații de interes public. De asemenea, vor fi introduse anumite interdicții exprese când nu poate fi limitat accesul la oferirea anumitei informații”, a declarat ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, scrie IPN.

Proiectul reglementează detaliat modul de solicitare a informațiilor. Noile prevederi vin să reducă termenul de răspuns la cererile de informații de la 15 zile lucrătoare, cât este în prezent, la 15 zile calendaristice (10 zile lucrătoare).

Totodată, se prevede că, dacă informația este disponibilă, ea urmează a fi oferită imediat, dar nu mai târziu de 15 zile calendaristice. Termenul va putea fi prelungit cu cel mult 10 zile calendaristice în cazul în care cererea este complexă sau se solicită un volum mare de informații, care necesită timp suplimentar pentru prelucrarea lor.

De asemenea, se introduce ca inovație posibilitatea ca în baza cererii verbale să se ofere informația solicitantului.

Proiectul mai introduce sintagma de transparență pro-activă. Aceasta presupune obligația pentru primării, ministere și alte instituții publice să publice informații de interes public pe pagina web oficială, în funcție de specificul activității acestora.

Este vorba despre structura organizatorică și bugetul autorității publice, numărul angajaților/membrilor, datele privind obiectivele, domeniile de competență și funcțiile sale, adresele poștale, numerele de telefon și alte rechizite ale adresei autorității publice, datele privind autoritățile subordonate (cu indicarea și/sau referirea la paginile web oficiale ale acestora), numerele de telefon ale serviciilor etc.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.