VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

DOC/ Cine sunt personalitățile desemnate câștigătoare a Premiului Național 2024

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, lista personalităților desemnate câștigătoare a Premiului Național, ediția 2024.

Laureații au fost desemnați, prin vot secret, în cadrul ședinței din 24 noiembrie a Comisiei pentru decernarea Premiului Național.

Câștigătorii vor primi medalie, diploma Guvernului, precum și un premiu bănesc în valoare de 100.000 de lei.

Laureații din acest an sunt:

– Maria Mocanu, interpretă, folcloristă, scriitoare, jurnalistă, Artistă a Poporului – pentru contribuția remarcabilă la promovarea valorilor naționale; 


– Sergiu Galben, artist plastic – pentru activitatea prodigioasă în domeniul artelor plastice și realizarea unor opere de valoare; 


– Nicolae Dohotaru, director general și prim-dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”, Maestru în Artă, profesor – pentru realizări remarcabile în dezvoltarea culturii naționale, promovarea valorilor artistice și management cultural;

 
– Ion Ciutac, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, coordonator pe chirurgia urgentă la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” – pentru realizările de excepție în chirurgie;


– Denis Nica, doctor habilitat în științe fizice, conferențiar universitar, cercetător – pentru aportul semnificativ în dezvoltarea teoriei fundamentale a transportului termic în nanostructuri;


– Nicolae Negru, scriitor, autor de piese de teatru, analist politic, editorialist al Ziarului Național – pentru mesajul național și pentru profunzimea operei sale literare, dramaturgice și publicistice, precum și pentru cartea autobiografică „O progenitură dușmană”; 


– Serghei Tarnovschii, Maestru Emerit al Sportului, participant și medaliat la Jocurile Olimpice, campion mondial și medaliat la jocurile/campionatele europene, triplu campion mondial universitar, sportiv profesionist – pentru performanțele sportive de excepție și contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova; 


– Sergiu Cumătrenco, producător și distribuitor de filme – pentru merite deosebite și aportul artistic în distribuția și promovarea artei cinematografice din Republica Moldova, precum și pentru contribuția la dezvoltarea patrimoniului cultural al țării.

Detaliile privind data și locul desfășurării ceremoniei de decernare a premiului vor fi anunțate de Ministerul Culturii. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.