VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

DOC/ Cazul alegerilor de la Bubuieci: Hotărârea CECE privind invalidarea mandatului, anulată

Instanța de judecată a dispus anularea hotărârii Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale din Bubuieci prin care s-a invalidat mandatul candidatului Partidului MAN, Leonid Umaneț. Despre aceasta a anunțat pe o rețea de socializare, liderul MAN, Ion Ceban.

Ceea ce trebuia de demonstrat – instanța de judecată a dispus anularea hotărârii ilegale a organului electoral din Bubuieci prin care s-a încercat scoaterea din cursă a primarului ales Leonid Umaneț. Locuitorii și-au ales primarul. Credem cu fermitate că votul oamenilor va fi apărat de instanțele judecătorești”, a scris Ceban.

Amintim, anterior PAS a sesizat organul electoral despre mai multe ilegalități comise de candidatul MAN în timpul înregistrării în cursă, inclusiv că ar fi introdus date false despre actele de studii. În cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din 19 noiembrie, Leonid Umaneț a câștigat în fața candidatului PAS Alexei Percemlî cu o diferență de 37 de voturi.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.