VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Din 1 septembrie, elevii Liceului Teoretic „Pro Succes” vor studia într-un nou edificiu. 29 milioane de lei, cheltuiți pentru reparație

Începând de joi, 1 septembrie, elevii Liceului Teoretic „Pro Succes” din capitală vor studia într-un nou sediu amplasat pe str. Dante Alighieri, 11 „A” din sectorul Botanica. Un anunț în acest sens a fost făcut de responsabilii din cadrul Primăriei municipiului Chișinău printr-un comunicat de presă.

Potrivit autorităților, cei peste 800 elevi au fost transferați în sediul renovat al fostului Gimnaziu nr. 3, activitatea căruia a fost suspendată în anul 2012.

Lipsa spațiului în școală și suprasolicitarea instituțiilor de învățământ din vecinătate (LT „Iulia Hașdeu”; LT „Elena Alistar” și LT „Tudor Vladimirescu”), a determinat oportunitatea reamplasării Liceului Teoretic „Pro Succes” într-un alt edificiu pentru utilizarea acestuia conform proiectului.

În anul 2021 municipalitatea a inițiat lucrări de reparație capitală a edificiului (fostul Gimnaziu nr. 3) pentru a crea condiții favorabile și posibilitatea transferului în termene rezonabile a Liceului Teoretic ,,Pro Succes”, în clădirea nou renovată. În prezent sunt în desfășurare ultima etapă a lucrărilor de finisaj și amenajare a teritoriului, activități care nu vor afecta procesul educațional.

Pentru reparația capitală a infrastructurii instituției din bugetul municipal au fost alocate surse financiare de peste 29 milioane de lei, dintre care: reparația edificiului – 9 mil. lei; utilaje tehnologice – 1,8 mil. lei; mobilă – 1,3 mil. lei; materiale didactice – 35 mii lei, alte materiale – 200 mii lei.

Inițial Gimnaziul  „Pro Succes” a fost amplasat în sediul fostului Gimnaziu – internat nr. 23, (str. Așhabad nr. 129), care a fost lichidat în 2008, în urma reformei sistemului rezidențial. În anul 2010 Gimnaziul „Pro Succes” a fost reorganizat în Liceul Teoretic „Pro Succes”. Iar din 2016 LT „Pro Succes” urma să fie transferat în sediul din str. Dante Alighieri 11 „A”. Din lipsa surselor bugetare, lucrările de reparație au fost transferate.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.