VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dezbaterile în dosarul Șor la CA Chișinău continuă. PA: instanța va pronunța o decizie definitivă pe caz

La 12 aprilie, începând cu orele 10:00 și terminând la orele 20:45, a avut loc o nouă ședință la Curtea de Apel (CA) Chișinău în cauza penală de acuzare a lui Ilan Șor de săvârșirea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani parte din dosarul „Frauda Bancară”. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), joi, 13 aprilie, după etapa dezbaterilor judiciare, instanța urmează să delibereze și să pronunțe o decizie definitivă pe caz.

La debutul ședinței din 12 aprilie, partea apărării a solicitat reluarea cercetării judecătorești, însă instanța a respins cererea. Ulterior apărătorii au înaintat o cerere de recuzare, instanța calificând-o ca fiind abuzivă și repetată.

Toate aceste acțiuni ale părții apărării Procuratura Anticorupție le califică ca fiind încercări de tergiversare a procesului.

Pe parcursul ședinței instanța a fost nevoită să întreprindă măsuri în vederea asigurării ordinii, or un deputat din Parlamentul Republicii Moldova a intrat în sala de judecată și a realizat acțiuni pentru împiedicarea bunei desfășurări a ședinței. În aceste condiții instanța a dispus ca ședința de judecată să fie desfășurată doar în prezența părților în proces și a reprezentanților mass-media, poliția evacuînd deputatul din sala de ședințe. Procuratura Anticorupție este ferm convinsă că tentativele de intimidare a instanțelor de judecată sau a părților și participanților la proces sunt inadmisibile și incompatibile cu scopurile procesului penal”, anunță PA.

Ședința a continuat cu discursul procurorului și pledoariile apărătorilor până la aproximativ 20:45, când ședința a fost întreruptă la cererea avocatului străin, pe motiv că dorește verbal să ia cuvânt în dezbateri care va dura circa două ore, iar traducătorul său a tradus în mod cursiv pe parcursul la mai mult de opt ore. Cererea a fost acceptată de instanță, cu dispunerea continuării dezbaterilor joi, 13 aprilie 2023 la 9:30.

Liderul Partidului Șor, Ilan Șor a fost condamnat în 2017 la șapte ani şi șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și dat în căutare internațională.

Pe 26 octombrie, ambasadorul SUA în R. Moldova, Kent Logsdon, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a impus sancțiuni împotriva ex-liderului PDM Vlad Plahotniuc și deputatului fugar Ilan Șor, condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și dat în căutare internațională.

Aceste sancţiuni vizează blocarea eventualelor active în Statele Unite ale lui Ilan Şor, un om de afaceri născut în Israel şi devenit politician în R.Moldova, de unde a fugit în 2019.

Şor, căsătorit cu o cântăreaţă decorată de către preşedintele rus Vladimir Putin, a fost condamnat după ce a fost găsit de deturnarea unui miliard de dolari din bănci moldoveneşti, celebrul ”furt al secolului” din 2014.

Potrivit Departamentului american al Trezoreriei, el a acţionat împreună cu Rusia pentru a înfiinţa o alianţă înainte de alegerile din 2021, după care a încercat, cu susţinerea Moscovei, să submineze eforturi ale R.Molodova de aderare la Uniunea Europeană (UE).

VIDEO/ Reacția lui Șor, după ce a fost inclus pe lista sancțiunilor SUA: „Reprezintă o mare victorie”

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.