VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Deținuții ruşi nu mai sunt grațiați după 6 luni de luptă în Ucraina, ci „la sfârșitul războiului”. De ce au fost schimbate regulile

Deţinuţi ruşi, care puteau fi graţiaţi după şase luni de participare „voluntară” la Războiul din Ucraina şi se puteau întoarce acasă, se pot întoarce de-acum „după sfârşitul războiului”.

Potrivit BBC News care dezvăluie că a avut acces la o convorbire pe mesageria criptată Telegram, în care un bărbat, Serghei, scrie că deţinuţii ruşi care vor să lupte în Ucraina sunt trimişi în gruparea ”Storm V”, desfăşuară în prezent pe linia frontului la Zaporojie şi Bahmut, scrie News.ro.

”Înainte puteaţi face asta timp de şase luni” şi apoi urma eliberarea, scrie Serghei despre deţinuţi pe front. ”Acum trebuie să staţi până la sfârşitul războiului” sau până la moarte, scrie el.

Recrutarea unor deţinuţi a fost lansată de către fostul şef al grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin, în vara lui 2022. Statul a preluat ştafeta la începutul lui 2023, cu o jumătate de an înaintea morţii lui Prigojin în prăbuşirea avionului său personal.

Problema era că militarii vedeau cum foşti deţinuţi se întoeceau acasă după şase luni pe front, aşa cum li s-a promis, un lucru care a creat nemulţumiri în armată şi în familiile celor mobilizaţi. Din acest motiv, aceste reguli au fost schimbate.

O femeie al cărei soţ aflat în închisoare de 15 ani a acceptat să lupte în Ucraina, povesteşte postului britanic că acesta semnat un contract pe o perioadă de un an. Iar după cele 12 luni, acesta nu se va putea întoarce acasă. În cazul în care nu moare, contractul va fi ”prelungit automat”. Alţi ruşi intervievaţi de BBC confirmă această schimbare.

Singurele modalităţi ca un militar-deţinut să fie liber este să obţină o decoraţie militară, să fie rănit, să depăşească limita legală sau să se termine războiul.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.