VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Detalii despre starea copilului de doi ani căzut în tunelul unui lift din Ungheni: Ce spun medicii

Starea de sănătate a băiatului de doi ani, căzut de la etajul șase în tunelul ascensorului, se îmbunătățește. Micuțul a fost transferat din Secția reanimare în Secția neurochirurgie a Institutului Mamei și Copilului.

„Se atestă o dinamică pozitivă a stării de sănătate. Datorită eforturilor echipei medicale din Secția reanimare, pe parcursul zilei de ieri, pacientul a fost transferat în Secția neurochirurgie pentru perioada de reabilitare”, a precizat pentru IPN purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu.

Cazul s-a produs pe 11 septembrie într-un bloc locativ din Ungheni. Mama a pus căruciorul între uși pentru a reține liftul și s-a întors pentru a lua o pungă, moment în care a auzit un zgomot.

Băiatul a căzut în tunelul ascensorului în timp ce cabina a urcat la unul dintre etajele superioare.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.