VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Deputații PAS vin cu reguli mai stricte pentru dobândirea cetățeniei

Majoritatea PAS a introdus mai multe amendamente la Legea Cetățeniei, care prevăd reguli mai stricte pentru dobândire. Proiectul, propus de deputatul Igor Chiriac, a fost votat în prima lectură.

Așadar, nu toate persoanele născute și rezidente în Moldova, care nu dețin cetățenia altor state, vor primi automat cetățenia. Vor exista excepții pentru persoanele care execută sau au de executat o pedeapsă privativă de libertate în temeiul unei hotărâri judecătorești, persoanele cu condamnări penale neînchise sau cele aflate în urmărire penală. Cererile acestor persoane vor fi respinse, la fel ca și cererile care conțin informații false sau omisiuni. De asemenea, propunerea prevede obligativitatea coordonării acestor cereri cu Serviciul de Informații și Securitate.

Proiectul sugerează, de asemenea, extinderea termenului de examinare a cererilor cu încă șase luni. Proiectul de lege va fi supus unor dezbateri suplimentare în Parlament înainte de a fi votat în a doua lectură.

Inițiativa vine ca răspuns la creșterea riscurilor generate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei. În ultimii doi ani, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de cereri pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova, cu 70% provenind de la cetățeni ruși și 20% din partea cetățenilor ucraineni. Autoritățile au identificat, de asemenea, numeroase încercări frauduloase de obținere a cetățeniei moldovenești prin prezentarea de documente falsificate.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.