VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Deputații cu cele mai multe luări de cuvânt la tribuna Parlamentului în anul 2022

Pe parcursul anului 2022, deputații au susținut, în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului, 154 de luări de cuvânt pe marginea proiectelor de acte legislative și 15 declarații.

Potrivit unui comunicat remis presei, cele mai multe luări de cuvânt în 2022 au avut deputații Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, 86 la număr. Membrii Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate” au avut 63 de luări de cuvânt, iar deputații Fracțiunii Partidul „ȘOR” – 5.

Deputații PAS cu cele mai multe luări de cuvânt au fost președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp (10), membrul Comisiei politică externă și integrare europeană, Mihail Druță (7) și președintele Comisiei protecției socială, sănătate și familie, Dan Perciun (5).

Dintre reprezentanții Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor care au avut cele mai multe luări de cuvânt sunt vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea (15), vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea (10) și membra Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Diana Caraman (8). Secretarul Fracțiunii Partidul „ȘOR”, Marina Tauber, a avut 5 luări de cuvânt.

Totodată, pe parcursul anului 2022, deputații PAS au avut cele mai multe declarații – 11 din numărul total de 15. Membrii Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au susținut 3 declarații, iar deputatul neafiliat Gaik Vartanean – o declarație.

Regulamentul Parlamentului prevede dreptul deputaților la declarații pe probleme ce nu sunt incluse în ordinea de zi a ședinței plenare. Fracțiunilor parlamentare li se acordă până la șapte minute pentru fiecare declarație, iar deputaților – până la cinci minute.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.