VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Deputați de la Chișinău, la ședința solemnă dedicată celor 160 de ani de la înființarea Senatului României

Membrii Comisiei pentru politică externă și integrare europeană se află la București, acolo unde participă la ședința solemnă dedicată celor 160 de ani de la înființarea Senatului României. Din componența delegației fac parte deputații Ina Coșeru, Alina Dandara, Mihail Druță, Vitalie Jacot și Mariana Lucrețeanu.

La București, deputații din Comisia politică externă și integrare europeană vor discuta cu conducerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlățean, și cu senatorii membri ai Comisiei, cu președintele Comisiei politică externă din Camera Deputaților, Rozalia Biro. De asemenea, agenda mai include întrevederi cu președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, Nicoleta Pauliuc, secretarul de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Daniela Grigore Gîtman, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

La finalul vizitei la București, parlamentarii au planificat o întâlnire cu comunitatea de cetățeni ai Republicii Moldova, stabiliți în România. Discuțiile cu oficialii de la București se vor referi la susținerea și expertiza României în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, avansarea proiectelor comune și sprijinul european pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.