De luni, 18 septembrie, fermierii care vor să dezvolte sau să deschidă afaceri pot depune cererile de solicitare a subvențiilor în avans la oficiile teritoriale al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Dosarele vor putea fi depuse până pe 16 noiembrie.
Plățile în avans vor fi acordate doar în baza unor proiecte investiționale, evaluate pozitiv de către AIPA. Statul va finanța investițiile pentru îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale, dezvoltarea infrastructurii exploatației agricole, diversificarea activităților economice rurale, stimularea producerii pe teren protejat, înființarea plantațiilor de arbuști fructiferi, aromatice, medicinale și condimentare, modernizarea exploatațiilor zootehnice; transfer de cunoștințe, inovare și formare.
Eligibili pentru această măsură de subvenționare sunt fermierii micro și mici, persoanele juridice sau fizice care desfășoară activități în mediul rural sau activități agricole, unitățile administrativ teritoriale, organizațiile din domeniul cercetării și inovării, instituții de învățământ cu profil agroindustrial.
Tot în aceeași perioadă, adică până pe 16 noiembrie, vor fi recepționate cererile de acordare a subvențiilor post-investiție.
Subvențiile vor fi acordate domeniilor prioritare, stabilite în urma consultărilor cu mediul de afaceri. Astfel, fermierii își vor recupera o parte din cheltuieli pentru investițiile realizate în plantații, sere, echipamente de irigare, ferme zootehnice, tehnologii de lucrare a solului, infrastructura post-recoltare, dezvoltarea agroturismului rural etc.